Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca anunță parteneriatul cu organizația britanică The Donkey Sanctuary, care a inițiat proiectul GEKEC (Global Equine and Knowledge Education Centre), prin care studenții și medicii veterinari din România au acces la o curriculă completă, structurată și bazată pe dovezi științifice, dedicată exclusiv măgarului.

Proiectul este implementat de USAMV Cluj-Napoca, prin conf. dr. Alexandra Nicoleta Mureșan, de la Facultatea de Medicină Veterinară, aceasta fiind primul Diplomat ECEIM (Colegiul European de Medicină Internă Ecvină) din România.  

Prin intermediul proiectului GEKEC, 31 de studenți din toate liniile de studiu (română, engleză, franceză) frecventează deja cursurile, care acoperă patru arii esențiale: comportamentul și bunăstarea asinului, examinarea clinică, îngrijirea copitelor și stomatologia. Fiecare curs este organizat în module progresive, de la noțiuni de bază și până la scenarii clinice complexe.

„România se numără printre țările europene cu una dintre cele mai active industrii de creștere a măgarilor pentru lapte. Laptele de măgar, recunoscut pentru proprietățile sale nutriționale și utilizat tot mai frecvent în produse cosmetice și alimentare de nișă, a transformat această specie discretă într-un animal cu valoare economică reală și în creștere. Cu toate acestea, până de curând, medicina veterinară dedicată asinilor rămânea un domeniu aproape inexistent în România, o lacună pe care ne-am propus s-o închidem. GEKEC înseamnă că un student de la Cluj poate învăța azi ce un coleg din Marea Britanie sau Olanda învață de ani buni. Măgarul nu este un cal mic. Are fiziologie proprie, răspunsuri diferite la durere, la medicamente, la stres. A-i trata ca pe cai înseamnă a-i pune în pericol”, arată conf. dr. Alexandra Nicoleta Mureșan, coordonatorul GEKEC în România.

Colaborarea cu The Donkey Sanctuary nu este una recentă, ci s-a construit în timp, pe baza unui parteneriat profesional solid, și a dus în mod firesc la alegerea USAMV Cluj-Napoca drept centru de implementare pentru această inițiativă educațională de anvergură.

Pentru dr. Mureșan, proiectul are și o semnificație personală profundă: „Am plecat din România pentru a mă specializa, am parcurs un drum lung până la titlul de diplomat ECEIM și, întoarcerea acestor cunoștințe acasă, la studenții mei, la fermierii care cresc măgari în Ardeal sau în restul țării, înseamnă enorm pentru mine. Este datoria mea față de comunitatea din care fac parte. România are deja o tradiție în creșterea măgarilor, iar sectorul laptelui de măgar este în expansiune, având în vedere că ferme mici și mijlocii apar tot mai frecvent, cu cerere în creștere atât intern, cât și la export. Aceste animale au nevoie de îngrijire veterinară specializată, iar până acum aceasta era practic inaccesibilă. GEKEC umple un gol real, nu doar academic”.

 

Premieră: Congresul ECEIM la USAMV Cluj-Napoca

 

În luna octombrie, USAMV Cluj-Napoca va găzdui Congresul Colegiului European de Medicină Internă Ecvină (ECEIM), iar organizația The Donkey Sanctuary va fi partener activ al evenimentului. Specialiștii britanici în medicina asinilor vor susține o prelegere în cadrul programului principal, un workshop dedicat rezidenților ECEIM și vor participa la Ziua Specialiștilor, un semn clar că medicina asinilor și-a câștigat locul în cel mai înalt for al specialității medicale ecvine europene.

Dincolo de educație, dr. Alexandra Mureșan este implicată și într-un proiect de cercetare translațională de frontieră, derulat în colaborare cu o echipă de la Universitatea din Zürich. Obiectul studiului: un nou virus al hepatitei B descoperit la măgari, al cărui mod de transmitere este în prezent investigat în detaliu. Cercetarea utilizează tehnici de ultimă generație, inclusiv organoide — structuri celulare tridimensionale care mimează țesuturile vii — pentru a înțelege cum se comportă virusul la nivel molecular și celular.

Importanța acestei cercetări depășește cu mult lumea veterinară, pentru că virusurile hepatice din familia Hepadnaviridae, din care face parte și noul virus descoperit la măgari, au implicații directe în medicina umană, oferind modele valoroase pentru înțelegerea hepatitei B la om.

„Lucrăm la ceva ce poate părea de nișă, un virus la măgari, dar care ne poate spune lucruri fundamentale despre cum evoluează și se transmit virusurile hepatice în general. Este tocmai esența cercetării translaționale: cunoaștere generată la granița dintre medicina veterinară și cea umană, în beneficiul ambelor”, conchide conf. dr. Alexandra Mureșan.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *