Foto: Sporting Liești – FK Csíkszereda, afiș de meci (facebook.com – FK Csíkszereda).

Prima etapă a grupelor Cupei României Betano la fotbal s-a desfășurat între 28-30 octombrie 2025, a doua rundă a fost programată între 2-4 decembrie 2025, iar ultima are loc în zilele de 10, 11 și 12 februarie 2026.

Grupa A este alcătuită din: CSM Slatina, CFR Cluj, CSC Dumbrăvița, Rapid București, Metaloglobus București și Campionii FC Argeș.

În grupa B joacă: Sănătatea Servicii Publice Cluj-Napoca, Universitatea Craiova, Gloria Bistrița, FCSB, UTA Arad și Petrolul Ploiești.

Din grupa C fac parte: Metalul Buzău, U Cluj, Sporting Liești, Oțelul Galați, FK Csíkszereda și Sepsi OSK Sfântu Gheorghe.

Grupa D este compusă din: CS Dinamo București, Dinamo 1948 București, Concordia Chiajna, AFC Hermannstadt, FC Botoșani și Farul Constanța.

Etapa a 3-a, ultima, a debutat marți, 10 februarie, cu următoarele meciuri: Sănătatea Servicii Publice Cluj-Napoca – Petrolul Ploiești 1-3 (în grupa B); CFR Cluj – Rapid București 1-1 și CSC Dumbrăvița – Campionii FC Argeș 1-2 (ambele în grupa A).

Miercuri, 11 februarie, vor avea loc partidele: CSM Slatina – Metaloglobus București (de la ora 14:00) – în grupa A; Sporting Liești – FK Csíkszereda (FOTO), Metalul Buzău – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe și U Cluj – Oțelul Galați (toate trei de la ora 20:00) – în grupa C.

Ultimele confruntări sunt programate joi, 12 februarie: Dinamo 1948 București – AFC Hermannstadt, CS Dinamo București – Farul Constanța și Concordia Chiajna – FC Botoșani (toate trei de la ora 18:00) – în grupa D; Universitatea Craiova – FCSB și Gloria Bistrița – UTA Arad (ambele de la ora 20:30) – în grupa B.

Grupa A este condusă de Campionii FC Argeș (cu 9 puncte), după care vin CFR Cluj (cu 5 puncte), Rapid București (cu 4 puncte), CSC Dumbrăvița (cu 3 puncte), Metaloglobus București (cu 1 punct) și CSM Slatina (fără niciun punct).

Pe locul unu în grupa B este Universitatea Craiova (cu 6 puncte), urmată de UTA Arad (cu 4 puncte), Petrolul Ploiești (tot cu 4 puncte), FCSB (cu 3 puncte), Gloria Bistrița (cu 3 puncte) și Sănătatea Servicii Publice Cluj-Napoca (zero puncte).

În grupa C conduce Oțelul Galați (cu 4 puncte), după care urmează U Cluj (tot cu 4 puncte), Metalul Buzău (cu 3 puncte), Sepsi OSK Sfântu Gheorghe (cu 2 puncte), FK Csíkszereda (cu 1 punct) și Sporting Liești (fără niciun punct).

În fruntea grupei D se află AFC Hermannstadt (cu 6 puncte), urmată de Dinamo 1948 București (cu 4 puncte), Concordia Chiajna (cu 3 puncte), Farul Constanța (cu 2 puncte), FC Botoșani (cu 1 punct) și CS Dinamo București (zero puncte).

Primele două clasate din fiecare grupă se vor califica în „sferturi”.

 




Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *