Tunel de aproape 3 kilometri, prin munte

Tunelul Meseș va avea o lungime de aproximativ 2,7-2,9 kilometri și va fi format din două galerii separate, câte una pentru fiecare sens de mers, scrie Adevărul. Fiecare galerie va avea:

  • două benzi de circulație
  • sisteme de ventilare și iluminat
  • galerii de legătură pentru situații de urgență

Construcția va străpunge Munții Meseș, la sud-vest de Zalău, între localitățile Ciumărna și Crasna.

„Perla” Autostrăzii Transilvania

Tunelul este considerat cea mai importantă lucrare de pe tronsonul A3 dintre Cluj și Oradea. Odată finalizat, va depăși alte tuneluri aflate în construcție în România, cum sunt cele de pe Autostrada A1.

Constructorii celor două loturi din Bihor ale Autostrăzii Transilvania, de la Suplacu de Barcău la Biharia, au fost ținuți pe loc aproape două luni în această iarnă, dar venirea primăverii a permis reluarea lucrărilor într-un ritm mai alert.

Autostrada A3, pe acest segment, va avea aproximativ 170 de kilometri, însă până acum au fost finalizați doar aproximativ 30 de kilometri. Soarta a cel puțin 40 de kilometri din Autostrada Transilvania A3, pe traseul Cluj-Napoca – Oradea, depinde de două viaducte construite în zone cu teren instabil, Topa Mică și Nădășelu.

Când va fi gata autostrada

Lucrările la Autostrada Transilvania au început încă din 2004, dar proiectul a fost întârziat ani la rând. În 2026 sunt așteptate inaugurări importante, de aproximativ 70 de kilometri de autostradă.

Pentru finalizarea completă a traseului dintre Cluj și Oradea, estimările actuale merg spre anul 2031. Tunelul Meseș face parte din ultimii 41 de kilometri ai autostrăzii, considerați cei mai dificili.

După finalizare, autostrada va permite circulația rapidă între Cluj-Napoca și Oradea, reducând semnificativ timpul de deplasare. Tunelul va fi proiectat pentru viteze de până la 120 km/h și va respecta standardele europene de siguranță.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Urmărește cel mai nou VIDEO

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *