CSM CSU Raiffeisen Oradea a bifat o nouă victorie în Liga Națională de baschet masculin, scor 93-85, în fața formației CSM Târgu Mureș, într-un meci disputat duminică seara, la Arena „Antonio Alexe”.
Succesul menține echipa bihoreană în fruntea clasamentului, cu un bilanț excelent de 21 de victorii și doar 3 înfrângeri.
Meci echilibrat, decis după pauză
Partida a început sub semnul echilibrului, cu nu mai puțin de 12 schimbări de lider în primele două sferturi. Oaspeții au profitat de o apărare ezitantă a Oradiei în debut, iar Goran Martinic a fost principalul pericol pentru gazde, reușind să țină aproape formația mureșeană.
Un moment cheie a venit spre finalul primei reprize, când, după un time-out cerut de antrenorul Cristian Achim, Oradea a schimbat registrul defensiv și a reușit un parțial de 11-3. La pauză, scorul era 44-38 pentru roș-albaștri.
În repriza secundă, Târgu Mureș a continuat să pună probleme, în special prin aruncările de la distanță, însă controlul la recuperare și rotația eficientă a lotului au făcut diferența. Oradea s-a desprins la peste zece puncte și a gestionat finalul fără emoții majore. Un aspect remarcabil a fost echilibrul ofensiv: nu mai puțin de 11 jucători ai gazdelor au înscris minimum 4 puncte.
Pentru Oradea, Emmanuel Nzekwesi a încheiat partida cu 15 puncte și 11 recuperări, Thomas Bropleh a contribuit cu 14 puncte, iar Kalif Young a adăugat 13 puncte și 6 recuperări.
De partea cealaltă, Goran Martinic a fost de departe cel mai bun marcator al meciului, cu 26 de puncte, secondat de Trey Diggs, autor a 17 puncte.
Achim trage un semnal de alarmă
La finalul partidei, antrenorul Cristian Achim s-a declarat mulțumit de rezultat, dar a evidențiat o problemă tot mai vizibilă în jocul echipei: lipsa de concentrare.
„Suferim un pic, cum am făcut-o cam în ultimele meciuri, de o lipsă de motivație și concentrare. Probabil este și această așteptare a play-off-ului, având în vedere că suntem foarte aproape de obiectivul din sezonul regulat”, a declarat tehnicianul.
Totuși, Achim a apreciat modul în care au fost gestionate minutele și implicarea întregului lot: „Am împărțit minutele foarte bine, a jucat toată lumea, nimeni nu a depășit 23 de minute. Sunt bucuros pentru jucătorii români și pentru evoluțiile din ultima perioadă.”
Privirea spre play-off
Tehnicianul orădean a subliniat că perioada următoare este crucială pentru forma echipei înainte de fazele eliminatorii: „Această perioadă va defini play-off-ul. Degeaba ne revine concentrarea atunci, dacă nu punem acum bazele.”
În ceea ce privește competiția internă, Achim a remarcat creșterea unor rivale precum Voluntari și Vâlcea, pe care le consideră printre cele mai periculoase echipe din campionat.
Meciul cu Târgu Mureș ar putea fi ultimul disputat de Oradea în această perioadă la Arena „Antonio Alexe”, iar antrenorul a vorbit cu nostalgie despre această sală: „Este o sală mult mai caldă, în care fanii se fac auziți mai bine. Ne leagă foarte multe amintiri de acest loc și întotdeauna ne-a făcut plăcere să jucăm aici.”
Urmează duelul cu CSU Sibiu
Pentru CSM CSU Oradea urmează deplasarea de la CSU Sibiu, programată joi, 2 aprilie, de la ora 18:00. Până la finalul sezonului regulat, bihorenii mai au de disputat patru partide, două acasă și două în deplasare.
Înaintea play-off-ului, mesajul lui Cristian Achim pentru suporteri este clar: „Să ne susțină. Noi jucăm pentru ei și ne dorim foarte mult să avem un rezultat foarte bun în acest sezon.”
Anunțuri gratuite din Maramures


