Foto: Raluca Creț/ Radio Târgu Mureș

O creșă modernă, construită prin finanțare PNRR, a fost inaugurată astăzi în satul Vânători, comuna Vânători, din județul Mureș.

Investiția depășește 16 milioane de lei și este destinată dezvoltării infrastructurii de educație timpurie din zonă.

Creșa este de dimensiune medie, cu o capacitate de 70 de locuri.

Clădirea are o suprafață desfășurată de aproximativ 1.800 de metri pătrați și este realizată pe un singur nivel.

Proiectul este derulat prin Compania Națională de Investiții, iar finanțarea a fost asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Clădirea este proiectată pentru a fi eficientă energetic, fiind dotată cu panouri fotovoltaice și solare, sisteme moderne de securitate și monitorizare, precum și facilități adaptate persoanelor cu dizabilități.

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila:

„Creșa e împărțită în trei părți, prima parte, care este partea administrativă, inclusiv cu un spațiu de cabinet medical, partea din mijloc, care este dedicată copilașilor. Aici avem minim 70 de locuri, șapte dormitoare, șapte grupe sanitare și la fiecare două grupe avem o sală de joacă. În spate este spațiu tehnico-edilitar, unde avem toate echipamente și dotările necesare pentru o bucătărie echipată, pentru spălătorie, uscătorie, călcătorie.”

Creșa a fost construită în cadrul Programului guvernamental de construire de creșe ”Sfânta Ana”, coordonat de Ministerul Dezvoltării.

Ministrul Cseke Attila:

„În 2021, România era pe ultimul loc în Uniunea Europeană la numărul de locuri disponibile în creșe. În 2017, în România s-au născut 205.000 de copii. Anul trecut, 2025, acest număr este de 146.500. Este o scădere de 29 de procente. Am inițiat un program guvernamental pe baza unui proiect tip. Înseamnă că aceeași creșă se construiește peste tot în țară. Diferă doar mărimea acestor creșteri.”

Creșa inaugurată astăzi completează investițiile din educație, a declarat primarul comunei Vânători, Mircea Felegean:

„Primăria Vânători a mai recepționat o grădiniță în anul 2017, grădiniță cu program normal, construcție nouă. În 2018, prin programul GAL am avut recepția la trenul de sport multifuncțional, iar anul trecut, la începutul anului școlar, în localitatea Soard am recepționat și copiii au intrat într-o școală nouă, cu cinci serii de clase.”

Mircea Felegean a precizat că vor începe lucrările pentru construirea de noi unități de învățământ în comună:

„Am semnat două contracte de finanțare cu ADR Centru pentru construire corp școală în localitatea Vânător, școală, gimnaziu, reabilitare școală primară și grădiniță în localitatea Mureni și am depus documentele prin GAL pentru construirea unui teren multifuncțional în localitatea Soard. O să avem recepția prin programul PNRR în zilele următoare la Școala ”Petre N. Popescu”, cu eficientizare energetică.”

În județul Mureș, aceasta este a treia creșă inaugurată în cadrul programului guvernamental de construire a creșelor, după cele realizate la Târnăveni și Fântânele.

Următoarea unitate care urmează să fie finalizată este cea din Bălăușeri, aflată într-un stadiu avansat de execuție.

În total, în județ sunt aprobate 12 astfel de creșe, care vor asigura cel puțin 700 de locuri pentru copii.

Această prezentare necesită JavaScript.




Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *