Covasna: Bărbat de 38 de ani, cercetat pentru pornografie infantilă, reținut de polițiști
Un bărbat în vârstă de 38 de ani, cercetat pentru pornografie infantilă, a fost reținut pentru 24 de ore în urma unei anchete derulate de Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Covasna, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Covasna.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 2024-2025, bărbatul ar fi procurat, deținut și distribuit, prin intermediul mai multor sisteme informatice, fișiere foto și video care înfățișau minori în ipostaze sexuale explicite.
‘În urma perchezițiilor informatice efectuate de către polițiști asupra dispozitivelor aparținând persoanei cercetate (telefoane mobile, unități de stocare), au fost descoperite peste 3.000 de fișiere foto reprezentând material pornografic cu minori, o parte semnificativă dintre acestea vizând copii de vârste foarte mici aflați în ipostaze sexuale explicite sau supuși unor acte de exploatare sexuală evidentă’, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului Județean de Poliție Covasna, transmis miercuri AGERPRES.
În cursul zilei de marți, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Covasna au dispus reținerea bărbatului, iar ulterior a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Covasna cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. AGERPRES/(AS – redactor: Oana Mălina Negrea, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu)
Afisari: 7
Anunțuri gratuite din Maramures



