Articol disponibil în:

Magyar Română

Miercuri, 14 ianuarie, Bíró Barna-Botond, președintele Consiliului Județean Harghita, s-a întâlnit la sediul instituției cu Octavian Malacu, directorul Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (OJFIR) Harghita, pentru a discuta despre lansarea sesiunilor de depunere a proiectelor destinate investițiilor în sectorul legume și/sau cartofi, precum și despre măsurile de consolidare a exploatațiilor tinerilor fermieri instalați și a fermierilor recent instalați.

În acest context, președintele Consiliului Județean Harghita a precizat că a transmis astăzi o adresă oficială către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Dezvoltare Rurală a Consiliului Județean Harghita, coordonată de vicepreședintele Consiliului Județean, prin care solicită ca asociația să acorde sprijin fermierilor din județ pentru depunerea proiectelor și accesarea unui număr cât mai mare de fonduri.

Pentru noi este foarte important ca și fermierii din județul Harghita să poată beneficia în mod corespunzător de aceste apeluri și de aceste surse de finanțare. În acest context, am avut astăzi o discuție cu directorul OJFIR Harghita, cu care avem o colaborare foarte bună. Puțină lume știe însă că avem și o asociație pentru dezvoltare rurală, coordonată, la solicitarea mea, de vicepreședintele Consiliului Județean. Astăzi am solicitat oficial asociației ca, în perioada următoare, să trateze ca prioritate sprijinirea fermierilor prin oferirea de asistență tehnică, informații și sprijin în elaborarea proiectelor, astfel încât, cât mai mulți fermieri din județul Harghita să poată depune cu succes aceste cereri de finanțare. Sunt încrezător că, în scurt timp, colegii noștri din cadrul asociației de dezvoltare rurală vor putea oferi sprijin direct celor interesați”, a punctat Bíró Barna-Botond, președintele Consiliului Județean Harghita.

Totodată, acesta a menționat că există o cooperare strânsă între instituțiile subordonate și deconcentrate, iar împreună cu Becze István, președintele Asociației Organizațiilor Fermierilor Secui, sunt depuse toate eforturile pentru ca fermierii și mediul rural din județul Harghita să se poată dezvolta.

Calendarul sesiunilor și alocări financiare

  • Sesiunea de depunere a proiectelor pentru investiții în sectorul legume și/sau cartofi se desfășoară în perioada 19 ianuarie – 20 martie a.c., cu o alocare financiară de peste 151 milioane de euro, împărțită pe:
    • sectorul legume (ferme individuale),
    • sectorul culturii cartofului,
    • forme asociative – sector legume.
  • Sesiunea destinată tinerilor fermieri este preconizată a fi lansată la 30 ianuarie, cu un buget disponibil de 169,5 milioane de euro.

Depunerea cererilor de finanțare se realizează online, pe www.afir.ro, unde solicitanții au la dispoziție Ghidul solicitantului și anexele aferente pentru întocmirea documentației necesare.

De asemenea, fermierii se pot interesa personal sau telefonic la OJFIR Harghita:
https://www.afir.ro/despre-afir/oficii-judetene/ojfir-harghita/

În perioada următoare, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Dezvoltare Rurală și Asociația Organizațiilor Fermierilor din Secuime vor oferi sprijin în pregătirea proiectelor și a cererilor de finanțare.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *