După aproape două decenii, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” revine în municipiul Deva cu un spectacol memorabil, dedicat sărbătorilor pascale. Evenimentul face parte din Turneul de Paște „Săptămâna Patimilor” și va avea loc pe data de 4 aprilie 2026, începând cu ora 19:00, în Sala Mare a Centrului Cultural ,,Drăgan Muntean” Deva.
Sub bagheta dirijoarei Anna Ungureanu, concertul va reda prin muzică momentele esențiale din ultimele zile ale vieții lui Iisus Hristos, culminând cu bucuria Învierii.
Publicul este invitat într-o călătorie muzicală emoționantă, construită pe un repertoriu de excepție, care reunește lucrări religioase clasice și moderne. Programul concertului include fragmente din „Florilegiu bizantin”, colecție de muzică pascală structurată de Marin Constantin, „Prohodul Domnului” în aranjamentul lui Nicolae Lungu, „Credo” din „Missa în do minor” de W. A. Mozart, precum și creații semnate de Anton Pann, Gheorghe Popescu Brănești, Gheorghe Danga și Gheorghe Cucu.
Unul dintre cele mai prestigioase ansambluri corale din România și Europa
Fondat în anul 1963 de legendarul muzician și dirijor Marin Constantin (1925–2011), Corul “Madrigal” este unul dintre cele mai prestigioase ansambluri corale din România și Europa, un veritabil ambasador al diplomației culturale. Recunoscut pentru sonoritatea sa inconfundabilă, tehnica non-vibrato, amplasamentul stereofonic în scenă și costumele spectaculoase, ansamblul propune un repertoriu vast, ce include muzică renascentistă, preclasică, clasică, romantică, bizantină, precum și creații contemporane românești și universale.
Distins cu numeroase premii internaționale și prezent pe marile scene ale lumii, Corul “Madrigal” a susținut mii de concerte și spectacole. În anul 2016, a fost onorat cu titlul de Ambasador al Libertății, Speranței și Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum și Eleanor Roosevelt” la Palatul Națiunilor Unite din Geneva.
“Evenimentele susținute de Corul Madrigal depășesc dimensiunea unui simplu concert, devenind experiențe artistice și spirituale deosebite, care reunesc comunități și transformă întâlnirile culturale în momente memorabile. Concertul este dedicat celei mai importante sărbători a creștinătății și își propune să creeze o legătură profundă între public și semnificațiile spirituale ale Paștelui, printr-o experiență artistică de înaltă ținută”, au transmis reprezentanții Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva.
Accesul la eveniment se face pe bază de bilet, prețul unui tichet fiind de 150 lei. Biletele pot fi achiziționate de la Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, de luni până vineri, între orele 09:00–16:00.
Informații suplimentare pot fi obținute de la secretariatul Centrului Cultural „Drăgan Muntean”, la numărul de telefon: 0354.408.907.
Anunțuri gratuite din Maramures



