Diana Chiş, cofondatoare a SPN Chiş: Nu cred că există vreo industrie cu care noi, notarii, să nu interacţionăm, care să nu aibă nevoie de serviciile noastre
Clientul unui birou notarial este orice persoană îi trece pragul, spune Diana Chiş, cofondatoare a Societăţii Profesionale Notariale Chiş (SPN Chiş). Ea adaugă totodată că nu crede că există vreo industrie cu care notarii să nu interacţioneze, care să nu aibă nevoie de serviciile oferite de această profesie. „Nu avem dreptul să ne alegem clientela decât în anumite condiţii expres reglementate de lege. Dar, ca să împart clienţii în două categorii, avem persoane fizice şi juridice. Serviciile sunt şi ele diverse.“
Spre exemplu, la persoanele fizice, pot fi clienţi care doresc o procură sau o declaraţie, dar sunt şi unii care au situaţii mai complexe de rezolvat, cum ar fi desfacerea căsătoriei prin divorţ sau dezbaterea unei succesiuni prin procedura succesorală.
La persoanele juridice, situaţia e similară din punctul de vedere al varietăţii serviciilor. „Spre exemplu, avem mulţi clienţi dezvoltatori imobiliari. În Cluj se construieşte mult. Suntem alături de ei încă de la început, din momentul în care aleg să achiziţioneze un teren, dar şi pe parcursul procesului şi, ulterior, când se semnează contractul de vânzare al apartamentelor. E doar un exemplu, avem clienţi din varii domenii.“
Sunt multe firme străine care activează în mediul economic local şi pentru care notarii instrumentează actele necesare pentru buna desfăşurare a activităţii lor, adaugă ea.
„Principala provocare în domeniul nostru este aceea de a rămâne mereu conectat. Sunt multe schimbări legislative, iar unele apar peste noate. Ori notarul trebuie întotdeauna să fie la curent cu toate aceste modificări.“
O altă provocare o reprezintă digitalizarea. Totuşi, Diana Chiş nu crede că AI-ul va putea înlocui notarul. Decizia o va lua tot profesionistul.
„Însă ţine de noi în ce măsură vom folosi beneficiile pe care AI-ul ni le oferă. Aş aminti şi oportunităţile pe care le văd la orizont. Datorită faptului că Clujul este un hub IT foarte important, a fost accelerat interesul clienţilor pentru bunuri digitale. Oamenii sunt interesaţi dacă pot să le folosească, dacă pot să le lase prin moştenire, etc. Nu cred că există vreo industrie cu care noi, notarii, să nu interacţionăm, care să nu aibă nevoie de serviciile noastre.“
Clujul, adaugă ea, este atât un centru de business, cât şi unul cultural şi de divertisment.
„Eu sunt clujeancă, m-am născut, am studiat şi am rămas aici. Prin prisma profesiei mele, nici nu pot activa altundeva.“
Legislaţia în domeniul este diferită în fiecare ţară, iar ca notar eşti numit într-o localitate şi nu poţi să-ţi desfăşori activitatea în altă parte decât dacă îţi schimbi sediul ca urmare a unor examene.
„Au fost momente când mi-am pus problema să plec. În timpul liceului – pentru că am mers la un liceu german, iar majoritatea colegilor aveau să meargă la facultate în străinătate – mi-am pus problema să aleg Elveţia, Austria sau Germania. Am renunţat rapid la idee pentru că am ştiut dintotdeauna că vreau să urmez facultatea de drept. Şi degeaba aş fi studiat în afară că nu puteam profesa în România.“
Un al doilea moment în care s-a gândit să se mute a fost în timpul stagiaturii. În notariat, aceasta presupune un an de teorie la Bucureşti, la Institutul Notarial Român.
„Încă dinainte de a ajunge în Capitală mi-a trecut prin minte că îmi va plăcea foarte mult şi că-mi voi dori să rămân. Nu a fost aşa. Îmi place foarte mult Cluj-Napoca, nu-mi pare rău că am rămas aici. Plus că s-a dezvoltat foarte mult. Şi încă mai e loc.“
Ditotdeauna şi-a dorit să meargă pe urmele mamei sale. A crescut în mediul juridic.
„A existat un moment în care m-am gândit că poate nu mă voi înţelege cu mama, că poate nu vom putea colabora, dar am construit un birou împreună şi funcţionează foarte bine. Societatea Profesională Notarială Chiş am înfiinţat-o acum cinci ani. Mama are însă o experienţă mult mai îndelungată în domeniu, plus cea în avocatură. Şi eu am drept de semnătură de opt ani, plus că am lucrat în timpul liceului şi al facultăţii în biroul mamei.“
Ca să devii avocat trebuie să dai admiterea în Barou. Pentru a fi procuror sau judecător, dai admitere în Magistratură. Iar în cazul notarilor, dai admiterea la Notariat.
Însă toate aceste profesii se aseamănă prin prisma faptului că există o perioadă de stagiu. „În ceea ce priveşte domeniul nostru, cred că sunt mai multe birouri asociate, în care activează mai mulţi notari, decât birouri individuale. Sigur, asta depinde şi de localitatea despre care vorbim. În oraşele mari însă, e destul de complicat să fie un singur notar pentru că există foarte multe proceduri şi nu are cum să fie specializat în toate.“
În cadrul SPN Chiş sunt doi notari – Diana Chiş şi mama sa, dar mai există alţi 12 angajaţi.
„Biroul nostru momentan funcţionează la capacitate maximă. La noi, specializarea s-a produs oarecum natural. Când am intrat în domeniu, am încercat să văd cum pot să-mi aduc eu aportul la la această activitate.“
A participat la multe conferinţe internaţionale şi a intrat în contact cu mulţi colegi străini. Aşadar, s-a specializat pe partea de drept internaţional.
„Pe de altă parte, mama cunoaşte mult mai multe noţiuni de carte funciară sau de procedură succesorală – atunci când o succesiune se dezbate pe vechiul cod civil, pe care eu nici măcar nu l-am prins la facultate“, conchide Diana Chiş.
Ea a fost prezentă în cadrul emisiunii Cluj-Napoca, oraş de business, cultură şi centru universitar, un proiect al Ziarului Financiar susţinut de Banca Transilvania.
Anunțuri gratuite din Maramures


