♦ Sub umbrela Prime Beef Transilvania există o fermă integrată, cu o capacitate de finisare de 600 de capete de vite de carne. Compania are CNC şi abator proprii şi e în curs de a închide o tranzacţie ♦ „Achiziţinăm o altă fermă, tot în judeţul Cluj, o fermă de genetică“ ♦ Sub acelaşi brand – Prime Beef Transilvania – urmează să se deschidă şi două magazine în Cluj.
Şerban Alexandru, investitor în real estate şi cofondatorul Prime Beef Transilvania, spune că e antreprenor de când se ştie. Imediat ce a absolvit liceul şi a intrat la facultate s-a implicat în businessurile părinţilor săi, care s-au orientat repede către antreprenoriat în anii ’90.
„Era iniţial o afacere specifică acelor vremuri – un lanţ de magazine, cu parte de restaurant şi cofetărie. Apoi, treptat, ei s-au retras, iar eu am continuat pe alte linii.“
E absolvent al Facultăţii de Drept, dar a făcut după aceea cursuri de finanţe-contabilitate. Iar la 40 de ani s-a înscris la un executive MBA, care i-a schimbat foarte mult perspectiva.
„Cred că cea mai mare problemă a antreprenoriatului românesc astăzi este lipsa educaţiei solide de business.“
Primul său business propriu a fost la 22 de ani, după ce a absolvit facultatea. A început cu comerţul cu materiale industriale. „Era un blocaj financiar teribil atunci. Totul se întâmpla cu compensări, era o suveică care ajungea până la 15-16 companii. Doar aşa ajungeai la cash, la lichiditate. Au fost vreo patru-cinci ani până s-a reglat piaţa.“
Despre imobiliare
În real estate a intrat prin 2003-2004, cu un mic proiect rezidenţial. La momentul acela nu construiau antreprenorii privaţi imobile mari de locuinţe, spune el. „Am renunţat după primul experiment, deşi am ieşit în câştig, pentru că am avut neşansa de a avea nişte litigii cu vecinii.“
A revenit în domeniu acum opt-nouă ani. Între timp, a rămas implicat în domenii conexe – producerea agregatelor, cariere şi, în general, industria construcţiilor.
„Am revenit când s-a relansat piaţa rezidenţială după criză. Şi acum sunt în continuare implicat.“
El a pariat pe toate zonele – industrial şi logistică, rezidenţial şi comercial.
„Segmentul de industrial şi logistică merge bine la Cluj, aş putea spune că e vedeta pieţei de real estate. Vine apoi comercialul. Există apetit din partea retailerilor pentru parcuri, nu neapărat pentru malluri clasice. Merg şi dezvoltările de locuinţe. Sigur, acum trecem printr-o perioadă mai delicată, după modificările legislative şi cele fiscale, dar sunt convins că având în vedere cererea care există în Cluj, lucrurile vor merge bine în continuare.“
Tot ce a dezvoltat şi ce dezvoltă în continuare e în zona Clujului.
Despre proiecte
A dezvoltat şi operează un parc industrial în zona Floreşti-Gilău, în apropiere de nordul autostrăzii. „Avem 28.000 mp şi urmărim să dezvoltăm faza doi.“
Pe de altă parte, acum patru ani a început să achiziţioneze teren de la 164 de proprietari, o suprafaţă mare, tot în vecinătatea Autostrăzii Transilvania, mai exact între localităţile Floreşti şi Gilău. Este în zona metropolitană, care are o populaţie de peste 65.000 de locuitori, probabil mult mai mare decât au multe dintre municipii, spune el.
„Am urbanizat acest teren – de 30 ha, am obţinut PUZ-ul, iar acum finalizăm prima etapă a ceea ce se va numi Urbano Shopping and Living, un parc de retail. Lucrările sunt avansate, retailerii au preluat majoritatea spaţiilor, pregătesc deschiderea.“
Pe partea de rezidenţial, adaugă antreprenorul, era şi este în continuare un obicei de a dezvolta şi de a vinde.
„Pe termen mediu, eu cred că se va schimba acest obicei, în sensul în care tot mai mulţi dezvoltatori vor rămâne proprietari şi vor opta pentru a închiria apartamentele respective. Aşa se întâmplă de altfel şi în alte ţări din Europa şi nu numai. Există o presiune tot mai mare pusă pe cumpărătorul clasic, preţurile cresc. Astfel, se va restrânge substanţial numărul de potenţiali cumpărători. Vor opta mulţi pentru chirie.“
Despre zootehnie
Acum circa patru ani şi jumătate a decis să intre în zona de zootehnie, diversificându-şi astfel portofoliul.
„Prime Beef e una dintre afacerile de care mă ocup, alături de un nepot de-al meu, medic veterinar. Multă vreme, core-businessul meu a fost legat de real estate, de dezvoltare industrială, de comercial şi, mai recent, de rezidenţial. Am decis să diversific portofoliul.“
Spune că Prime Beef a fost o oportunitate. A început un proiect cu ajutorul fondurilor europene şi de la AFIR, un ajutor de 2 mil. euro. Contribuţia proprie trebuia să fie mică, undeva la 10%.
„Astăzi suntem la 4,2 mil. euro contribuţie proprie. E un business de suflet, ne-am dezvoltat în zona Apusenilor, la Sâncraiu. Părinţii mei sunt din apropiere. E o zonă cu tradiţie în creşterea animalelor, zootehnie.“
Prime Beef astăzi înseamnă o fermă integrată, cu o capacitate de finisare de 600 de capete de vite de carne – doar Black şi Red Angus. Compania are CNC şi abator proprii. Este deci un business integrat.
„Acum suntem în curs de a închide o tranzacţie. Achiziţinăm o altă fermă, tot în judeţul Cluj, o fermă de genetică. Acolo sunt peste 500 de mame care fac reproducţia viţeilor, pe care noi practic îi îngrăşăm şi, ulterior, îi abatorizăm. Dorinţa e de a ajunge în doi ani la un număr de 1.200-1.300 de capete.“
Despre diversificare
Totodată, anul acesta, Prime Beef deschide şi două magazine, unul în localitatea Floreşti, în cadrul parcului de retail propriu al antreprenorului, iar un altul la Cluj-Napoca.
„Astăzi, cam 40-50% din producţia noastră merge în HoReCa. Apoi, 20-30% e producţie industrială. Restul vindem direct, pe site-ul propriu, dar şi prin nişte iniţiative salutare de susţinere a producătorilor locali autentici. Avem în Cluj ceea ce se numeşte piaţa volantă. Avem o maşină, un camion nou, produs de firma Mercedes, care este specializat şi făcut pentru desfacere şi vânzare de carne. Probabil vom fi şi în marile reţele.“
Antreprenorii sunt în discuţii avansate cu un retailer mare, dar doar pentru cele două magazine pe care acesta le are în zona Cluj. E un retailer care are raion de produs local.
„Volumul pe care îl avem noi nu este neapărat adecvat marilor lanţuri de retail.“
Şerban Alexandru spune că în ultimii ani percepţia consumatorului local vizavi de produsul românesc s-a schimbat. Anterior, acesta era asociat cu proasta calitate sau cu lipsa de continuitate a calităţii. Astăzi nu mai e aşa. Produsele româneşti sunt căutate, există o atenţie tot mai mare şi un awareness tot mai mare vizavi de calitate şi de trasabilitate în ceea ce mâncăm. Carnea de vită este un altfel de produs.
Despre „made in RO“
„A crescut foarte mult consumul de vită românească. Sunt mulţi antreprenori inimoşi care produc şi vor să ducă mai departe această poveste. România are un potenţial fantastic în zona de zootehnie, în special pe creşterea vitelor. Dacă în ’89 aveam 12-13 milioane de vite, acum mai avem sub 2 milioane. Plus că avem un potenţial excepţional în zona de păşunat sustenabil.“
Din păcate, mare parte din tineretul de vită care se produce în România – din lipsa unei politici coerente, pleacă la export sub formă de viţel şi se întoarce sub formă de carne de vită la un preţ mult mai mare decât dacă ar fi produs intern, explică el.
„În Occident, fermierii care au cultură mare, o integrează cu zootehnia. Noi ne lăudăm că suntem pe primele locuri la exportul de cereale.“
Antreprenorul mai are o altă afacere în zona de zootehnie, pe reproducţia de suine.
„Avem două ferme, realizate tot cu fonduri europene şi de la Ministerul Agriculturii“, conchide el.
Şerban Alexandru a fost prezent în cadrul emisiunii Cluj-Napoca, oraş de business, cultură şi centru universitar, un proiect al Ziarului Financiar susţinut de Banca Transilvania.
Anunțuri gratuite din Maramures



