CFR Cluj merge ceas cu Daniel Pancu (48 de ani) pe bancă. Antrenorul aproape că i-a calificat în play-off pe ardeleni, lucru care face deliciul conducerii. Din acest motiv, Iuliu Mureșan vrea să îi prelungească contractul lui „Pancone”.
CFR Cluj vrea titlul cu Daniel Pancu antrenor! Ce propunere de prelungire a contractului va primi antrenorul și ce clauză secretă există
Cu două etape rămase până la finalul sezonului regulat, CFR Cluj este pe locul 5, cu 47 de puncte, și e favorită să se califice în play-off. Vicecampioana României are asigurată prezența și în sferturile Cupei României, astfel că Daniel Pancu are un obiectiv important. Antrenorul în vârstă de 48 de ani trebuie, indiferent de mijloace, să califice echipa într-o cupă europeană.
„Pancone are clar în contract că dacă ne calificăm într-o cupă europeană, ceea ce e tangibil, prin Cupa României sau prin campionat, atunci se prelungește automat. Dar oricum și dacă nu, noi o să-i propunem prelungirea, asta e clar”, a declarat Iuliu Mureșan, la FANATIK SUPERLIGA.
Ce contract va avea Daniel Pancu la CFR Cluj
Iuliu Mureșan are încredere în Daniel Pancu și a dezvăluit că i-ar propune un contract pe foarte mulți ani tehnicianului care a resuscitat-o pe CFR Cluj. Președintele lui CFR Cluj este convins că o posibilă astfel de mutare va stârni interes în jurul clubului.
„Eu i-aș da pe foarte mulți ani. Că e foarte bun antrenor. Trei ani e ceva normal și e tangibil. Poate chiar și mai mult. Dar trei ani. Sper să fie și el de acord. Dar sper să îmbunătățim și condițiile de la club. Pentru că victoriile aduc victorii și bani și bunăstare. Crește și entuziasmul spectatorilor, crește și apetența unor sponsori să vină alături de echipa sau să crească aportul care e acum. Creștem pe toate părțile.
Am avea condiții să creștem nivelul pe toate planurile. Visul meu de când am intrat în fotbal și de la primul titlu e să mai obținem două titluri să punem o stea deasupra pe sigla clubului. E o dorință care nu e imposibil de realizat, e tangibilă”, a declarat Iuliu Mureșan, în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA.
- 8 titluri de campioană are în palmares CFR Cluj, ultimul cucerit în 2022
CFR Cluj, MUTARE SURPRINZATOARE in LUPTA LA TITLU in SuperLiga. Daniel Pancu, VIZAT DIRECT
Anunțuri gratuite din Maramures



