Foto: AGERPRES

Consiliul Local Miercurea-Ciuc a aprobat, ieri, într-o şedinţă extraordinară, modificările necesare pentru aplicarea prevederilor ordonanţei de urgenţă privind facilităţile fiscale la impozitele locale, valabile în 2026, şi a eliminat cota adiţională de 0,4 la impozitul pentru autovehicule.

Potrivit primarulului Korodi Attila, Consiliul Local a luat act de facilităţile prevăzute în actul normativ pentru persoanele cu handicap de gradul I şi II, precum şi pentru proprietarii clădirilor mai vechi de 100 de ani şi de 50 de ani, acestea urmând să fie aplicate conform legii.

În ceea ce priveşte contribuabilii care au achitat deja impozitele locale, edilul a prezentat patru scenarii: compensarea sumelor plătite în plus cu obligaţiile din semestrul al doilea, compensarea cu alte tipuri de dări, restituirea sumelor la cerere sau reportarea acestora în contul de impozitare pentru anul următor.




Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *