FCSB s-a impus luni seară, pe teren propriu, cu scorul de 4-1 în fața celor de la Metaloglobus, iar în urma victoriei, roș-albaștrii au urcat pe locul 7 în clasamentul din campionatul României, revenind la 3 puncte în spatele ultimei formații care se află în prezent pe loc de play-off.

Chiar dacă s-a impus în meciul din cea de-a 28-a etapă a SuperLigii, campioana României se află în continuare într-o situație dificilă, fiind extrem de aproape de ratarea top 6 la finalul sezonului regulat.

Practic, în cazul în care “U” Cluj o va învinge pe Oțelul Galați, CFR Cluj se va impune pe terenul celor de la Farul Constanța, iar FC Argeș va obține trei puncte din meciul cu Dinamo, atunci FCSB va fi sigură de ratarea play-off-ului încă dinaintea ultimei runde.

Deși majoritatea rivalelor importante din SuperLigă nici nu își doresc ca roș-albaștrii să ajungă în grupa de campionat, cei de la CFR Cluj ar vrea să o înfrunte pe FCSB în play-off. Iuliu Mureșan a anunțat că i-ar plăcea să aibă parte de duelul cu echipa lui Elias Charalambous în ultima parte a acestui sezon.

Principalul argument invocat de președintele ardelenilor este legat de faptul că fanii fotbalului din Cluj se arată foarte interesați de meciurile pe care CFR le joacă cu FCSB sau “U”, astfel că o partidă de acest gen i-ar aduce mai mulți bani în conturi.

Cel mai important ar fi ca și FCSB-ul să intre în play-off. Este o echipă foarte bună, dar care a avut probleme, ca și noi. Dacă FCSB ar intra, ar fi cel mai frumos și interesant play-off. Ar fi și o rețetă foarte bună pentru meciurile de acasă. La noi, FCSB și Universitatea Cluj aduc cei mai mulți oameni la stadion.

Cele două meciuri sunt foarte importante. Mie mi-ar plăcea să joc de 6 ori cu ele, dacă s-ar putea. Ar fi foarte interesant dacă FCSB ar ajunge în play-off. Ar fi ceva fantastic, atât sportiv, cât și financiar“, a declarat Iuliu Mureșan, potrivit Digi Sport.

Rapid n-o vrea pe FCSB în play-off

Înaintea duelului dintre FCSB și Metaloglobus, președintele Rapidului a vorbit despre motivele pentru care nu și-ar dori ca echipa lui Elias Charalambous să prindă top 6. Victor Angelescu a recunoscut că își dorește meciuri mai ușoare pentru formația sa și a dezvăluit și de ce FC Argeș ar merita mai mult să ajungă în play-off.

Din punct de vedere sportiv, normal că nu cred că își dorește nimeni FCSB în play-off. Asta pentru că e mai simplu să joci cu o echipă ca FC Argeș, UTA, FC Botoșani, adică mai neexperimentată, față de FCSB, care e campioana ultimilor doi ani.

Din punct de vedere al fanilor sau fotbalistic, normal că încă două meciuri Rapid – FCSB și FCSB – Dinamo ar face bine fotbalului, dar așa nu știu, 51% nu mi-aș dori, 49% pentru frumusețe ar putea să intre.

Realist vorbind, dacă mă întrebați pe mine, corect este ca FC Argeș să intre în play-off. FC Argeș ar fi trebuit să fie deja în play-off dacă nu existau greșelile de arbitraj“, a spus Victor Angelescu.

În ultimele două etape din sezonul regulat, FCSB le va înfrunta pe UTA Arad și Universitatea Cluj, primul meci fiind programat duminică, 1 martie, de la ora 21:00.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *