Oficialii de la CFR Cluj au recunoscut că o vor pe FCSB în play-off. Iuliu Mureșan, președintele clujenilor, a declarat că duelurile cu roș-albaștrii aduc pe stadionul din Gruia mulți spectatori, audiența fiind una excelentă.
Iuliu Mureșan a declarat că „ar fi păcat” ca FCSB să rateze Top 6, după ce a cucerit ultimele două titluri în Liga 1. Campioana ocupă locul zece și nu este sigură de prezența în play-off nici dacă va obține trei victorii, în ultimele trei meciuri rămase de disputat, cu Metaloglobus, UTA și U Cluj.
CFR Cluj o vrea pe FCSB în play-off
Iuliu Mureșan a mai transmis că FCSB are un lot valoros, care a obținut rezultate în Liga 1. Acesta s-a declarat convins că nu doar CRF Cluj va fi afectată de audiențe, în cazul în care campioana ar rata play-off-ul.
„FCSB este o echipă care are cea mai bună audiență. Și la noi, FCSB-ul ne aduce mulți spectator. Deci e și o rețetă la meciurile de acasă foarte bună, la vânzarea de bilete. Deci eu chiar aș vrea să fie FCSB-ul și m-aș bucura pentru că e normal să fie așa.
Au jucători foarte buni, e o echipă care a avut cele mai meritorii și mai frumoase rezultate în Liga 1, deci ar fi păcat să nu fie. Dar sigur că e vorba de meritul sportiv, de rezultate. Eu le doresc să ajungă. Dacă nu, cine va fi.
Anunțuri gratuite din Maramures



