CFR Cluj riscă să nu mai participe în Europa. Chiara dăcă ardelenii luptă cu şanse reale la titlu, clubul a ajuns la fundul sacului, iar tot ce a reuşit Daniel Pancu – calificarea în play-off – să nu mai aibă valoare. Potrivit gsp.ro, jucătorii de la CFR Cluj sunt neplătiţi de trei luni, iar pe lângă salarii restante, aceştia mai au de încasat şi bonusurile pentru victorii.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Situaţia pare să fie critică. Pentru licenţa europeană, CFR Cluj ar trebui să demonstreze că a stins toate datoriile şi a plătit salariile. Termenul limită expiră însă în câteva zile, pentru că “dosarul” pentru Europa se depune până pe 31 martie!

“Rezolv zilele astea totul. Nu se pune problema să nu achit din datorii și să nu primim licența. Vă promit!”, a fost mesajul patronului Varga către conducere şi fotbalişti, potrivit gsp.ro.

Despre problemele financiare de la club a vorbit recent şi Daniel Pancu.

“Situația financiară e ca întotdeauna. Se mai adună câte o lună de restanțe, însă așa a funcționat clubul tot timpul, e ceva normal. Pentru ca un club să obțină licența pentru Europa trebuie să achite până la finalul lunii martie toate datoriile, să fie la zi.



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *