Marti, 03 Martie 2026, ora 20:29

667 citiri

Simona Halep FOTO Instagram Simona Halep

Retrasă din activitatea competițională, Simona Halep își împarte acum timpul între proiectele personale și investițiile dezvoltate în ultimii ani. Fosta lideră mondială nu s-a limitat la performanțele din sport, ci a intrat și în zona de business, iar unul dintre proiectele sale vizibile este hotelul din Poiana Brașov, devenit deja un punct de atracție pentru turiști.

Odată cu venirea primăverii și cu atmosfera creată de 1 Martie, când zambilele, lalelele și ghioceii au dat startul sezonului floral, atenția se îndreaptă deja către următoarea sărbătoare importantă: 8 Martie. Chiar dacă temperaturile rămân scăzute, restaurantele și hotelurile din marile zone turistice au început să pregătească oferte speciale pentru Ziua Femeii.

Printre acestea se numără și hotelul deținut de Simona Halep în Poiana Brașov, care a anunțat un eveniment dedicat doamnelor și domnișoarelor. Organizatorii au pregătit o petrecere ce va începe încă din seara de 7 martie, astfel încât invitații să întâmpine Ziua Femeii chiar la miezul nopții.

În mesajul publicat pe Instagram, reprezentanții locației au transmis:

„7 martie, ora 19.00. Nu așteptăm dimineața de 8 martie. O întâmpinăm la miezul nopții, La noi, 8 martie va începe perfect”. Conceptul serii presupune o cină festivă care se va prelungi după ora 00:00, moment în care atmosfera va marca oficial începutul sărbătorii.

Participarea la eveniment presupune un cost de 55 de euro de persoană, echivalentul a aproximativ 280 de lei. În preț este inclus un meniu special, dar și un program artistic pregătit pentru invitați.

Organizatorii au prezentat și detaliile culinare ale serii. Oaspeții vor fi întâmpinați cu salată „Grand Slam” cu Lollipop de Foie Gras și coșulețe cu brânză de capră, nuci, caju și pară. Desertul, intitulat sugestiv „Răsfățul Veveriței”, constă în „Pink Crepes” cu alune de pădure, căpșuni și cremă de mascarpone.

La felul principal, invitații vor avea de ales între două variante: file de cegă cu sparanghel și julienne de legume sau piept de curcan în fulgi de migdale, servit cu sos de mango, piure cu trufe, sparanghel cu muguri de pin și edamame caramelizate.

Atmosfera nu va fi completată doar de preparatele culinare, ci și de muzică live și momente speciale. În anunțul oficial se precizează: „Cocktail de întâmpinare: Ladies Spring Cocktail! Mrs. Saxy aduce vibrația saxofonului live, iar DJ Ilie menține ritmul serii până târziu”.



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *