Casa Ica din Cluj-Napoca a oferit gratuit cazare și sprijin pentru peste 1.000 de persoane aflate în tratament oncologic

Organizația Ecce Homo, activă în domeniul serviciilor sociale pentru persoane vulnerabile, a înregistrat în 2025 peste 1.000 de beneficiari direcți, cele mai multe intervenții fiind concentrate în municipiul Cluj-Napoca. Programele au vizat pacienți oncologici, persoane vârstnice izolate sau dependente, copii aflați în sistemul de protecție și familii în situații de criză.

În Cluj-Napoca, principalele servicii oferite au inclus găzduirea pacienților oncologici la Casa Ica, monitorizarea vârstnicilor prin programe dedicate și îngrijiri la domiciliu pentru seniorii dependenți. În paralel, organizația a continuat intervențiile sociale în alte comunități, inclusiv în Șimleu Silvaniei, Zalău și Târgu Jiu, prin programe de sprijin pentru familii vulnerabile.

Datele raportate de Ecce Homo indică o creștere constantă a cererii pentru servicii sociale integrate, în special în Cluj-Napoca, unde infrastructura medicală atrage pacienți din întreaga țară, iar numărul persoanelor vârstnice aflate în situații de dependență este în creștere.

Casa Ica din Cluj-Napoca a găzduit 1.065 de pacienți oncologici veniți pentru tratament

Casa Ica, serviciu social dezvoltat și operat în Cluj-Napoca, a oferit în 2025 cazare pentru 1.065 de persoane diagnosticate cu cancer și aparținătorii acestora, veniți din alte localități pentru tratamente medicale în unitățile sanitare din oraș.

Beneficiarii au avut acces la spații de cazare, mese calde și suport emoțional, reducând presiunea financiară și logistică asociată tratamentelor oncologice. Pentru mulți dintre aceștia, serviciul a reprezentat o soluție esențială, în contextul în care tratamentele se desfășoară pe perioade îndelungate și implică deplasări repetate la Cluj-Napoca.

84 de seniori din Cluj-Napoca au beneficiat de monitorizare și îngrijire la domiciliu

Programele dedicate persoanelor vârstnice au vizat direct comunitatea din Cluj-Napoca. Prin proiectul „Bunicii – semenii noștri”, 46 de vârstnici au fost sprijiniți prin vizite la domiciliu, apeluri telefonice regulate, ajutor pentru procurarea alimentelor și medicamentelor și activități de socializare.

În paralel, serviciul AVUS – îngrijiri la domiciliu a oferit asistență pentru 38 de seniori dependenți, care au beneficiat de suport pentru activitățile zilnice și monitorizarea stării de sănătate. Intervenția a contribuit la menținerea beneficiarilor în propriile locuințe și la prevenirea instituționalizării.

Copiii din Casa de tip familial „a-mic” au încheiat anul școlar fără abandon, cu promovabilitate integrală

Casa de tip familial „a-mic”, serviciu destinat copiilor și tinerilor aflați în plasament sau în sistemul de protecție, a oferit în 2025 un cadru stabil pentru dezvoltare educațională și personală. Copiii cu vârste între 9 și 18 ani au beneficiat de sprijin educațional personalizat, monitorizare medicală și consiliere psihologică.

Anul școlar s-a încheiat cu promovabilitate de 100%, fără cazuri de abandon, în contextul unui program care a inclus și activități de integrare comunitară și dezvoltare a autonomiei personale.

„Dincolo de cifre, vorbim despre oameni cu nevoi reale, care au avut nevoie de sprijin constant și de servicii adaptate realității lor. În 2025, ne-am concentrat pe continuitate, responsabilitate și intervenții care să ofere stabilitate pe termen lung”, a declarat Antoanella Achim, director executiv al Asociației Ecce Homo.

142 de familii din Cluj-Napoca și alte trei orașe au primit sprijin social și consiliere

Pe lângă intervențiile din Cluj-Napoca, Ecce Homo a continuat programul de asistență socială dedicat familiilor aflate în dificultate, sprijinind în total 142 de familii din Cluj-Napoca, Șimleu Silvaniei, Zalău și Târgu Jiu.

Serviciile au inclus consiliere socială, sprijin pentru accesarea drepturilor legale, asistență pentru educația copiilor și suport pentru stabilizarea situației locative și medicale. Intervențiile au fost adaptate fiecărei familii, în funcție de nevoile identificate.

Ecce Homo își propune extinderea serviciilor sociale din Cluj-Napoca și creșterea capacității de îngrijire în 2026

Pentru anul 2026, organizația vizează extinderea serviciilor de îngrijire la domiciliu în Cluj-Napoca, în contextul creșterii numărului de seniori dependenți și al cererii pentru astfel de intervenții. Planurile includ consolidarea infrastructurii existente, atragerea de resurse financiare suplimentare și dezvoltarea rețelei de voluntari implicați în programele sociale.



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *