Cancelarul german Merz la Casa Albă: de acord cu Trump privind Iranul, nu și teritoriile ucrainene
Cancelarul german Friedrich Merz a fost primit marți de președintele Statelor Unite, Donald Trump, în Biroul Oval de la Casa Albă, prilej cu care a subliniat că este de acord cu acesta în privința politicii față de Iran, transmite dpa.
Șeful guvernului de la Berlin și-a exprimat însă speranța că conflictul respectiv se va încheia rapid, deoarece scumpirea petrolului afectează ‘economiile noastre’.
În privința războiului ruso-ucrainean, cancelarul a reafirmat poziția Europei: Ucraina trebuie să își păstreze teritoriul și totodată interesele de securitate.
Este a treia oară când Merz și Trump se întâlnesc la Washington, reamintește dpa; atmosfera prima ocazie de acest gen, în iunie anul trecut, a fost remarcabil de armonioasă, apreciază agenția citată. Președintele l-a elogiat pe cancelar și de data aceasta, deși Merz își exprimase duminică îndoiala că războiul va putea schimba conducerea de la Teheran și avertizase asupra pericolelor escaladării conflictului.
Nici Germania, nici alți aliați europeni ai Statelor Unite în cadrul NATO nu sunt implicați în atacurile americano-israeliene împotriva Iranului. AGERPRES/(AS – redactor: Marius Hosu, editor online: Irina Giurgiu)
Citeşte şi:
* VIDEO LIVE UPDATE Evoluţii în conflictul militar din Orientul Mijlociu: ziua a patra
Afisari: 5
Anunțuri gratuite din Maramures



