Cei trei au fost reținuți.

Articol de Diana Oprea, Publicat: 25 Februarie 2026, 16:17
 • Actualizat: 25 Februarie 2026, 16:17

Doi bărbaţi şi o femeie din localitatea brașoveană Şercaia au agresat, luni după-amiază, un tânăr de 29 de ani pe o stradă din zona centrală a municipiului Făgăraş. Între victimă şi agresori ar fi existat un conflict mai vechi. Cei trei au fost reținuți, transmite, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).

Trei persoane din Şercaia, reţinute după o agresiune în Făgăraş

„Un bărbat în vârstă de 29 de ani, din comuna Voila, în timp ce se afla împreună cu alţi membri de familie pe o stradă din municipiul Făgăraş, pe fondul unor discuţii şi conflicte anterioare, a avut un schimb de replici cu alte trei persoane prezente în zonă, context în care aceştia l-au agresat fizic.

Având în vedere pericolul social creat prin acest incident, după identificarea agresorilor – doi bărbaţi în vârstă de 31 şi 51 de ani şi o femeie în vârstă de 46 de ani, toţi din localitatea Şercaia – poliţiştii au dispus, în baza materialului probator administrat, măsura reţinerii (…) pentru o perioadă de 24 de ore”, au transmis reprezentanţii IPJ Braşov.

Suspecţii sunt cercetaţi pentru infracţiunile de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, a menţionat sursa citată. Cele trei persoane urmează să fie prezentate miercuri procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgaraş, pentru a dispune măsurile corespunzătoare, notează Agerpres.

Citește și: Doi bărbaţi, trimişi în judecată pentru coautorat la omor în cazul crimei din Ciacova, județul Timiș

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *