Bistrița-Năsăud: O grădiniță din Maieru suspendă cursurile din cauza unei defecțiuni la sistemul de încălzire
Grădinița nr.1 din comuna Maieru suspendă cursurile din cauza unei defecțiuni la centrala termică, a transmis, luni dimineață, șeful Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud, Vasile Șteopoaie.
Sunt afectați 89 de copii, iar activitățile vor fi recuperate.
Maieru, cea mai populată comună din județ, cu peste 7.500 de locuitori, este situată la poalele Munților Rodnei.
În municipiul Bistrița, unde peste noapte a nins, voluntarii SVSU au fost mobilizați pentru intervenții în zonele trecerilor de pietoni și a unităților de învățământ, pentru asigurarea accesului pietonal, a anunțat primarul Gabriel Lazany, care săptămâna trecută ceruse și obținuse suspendarea cursurilor pentru ziua de vineri, pentru a permite autorităților să intervină după ninsorile abundente. AGERPRES/(AS – redactor: Tina Dumitrescu, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)
Afisari: 227
Anunțuri gratuite din Maramures



