Bistrița-Năsăud: Nouă șoferi lăsați fără permis și 23 de amenzi pentru viteză neregulamentară, într-o acțiune-fulger pe DN 17D
Polițiștii bistrițeni au lăsat nouă șoferi fără permis și au aplicat 23 de amenzi pentru viteză neregulamentară în cadrul unei acțiuni-fulger organizate, timp de trei ore, pe o porțiune de 15 kilometri din Drumul Național 17D.
Acțiunea de tip ‘Blitz’ s-a desfășurat joi, în intervalul orar 15:00 – 18:00, între localitățile Năsăud și Feldru, fiind folosite aparatele radar din dotare, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud.
‘Ieri, polițiștii de la Serviciul Rutier, împreună cu polițiști de la Compartimentului Rutier Năsăud, au acționat pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere produse pe fondul vitezei excesive. (…) În cadrul acțiunii, polițiștii au depistat 23 de conducători auto care nu au respectat prevederile legale privind regimul legal de viteză și care au fost sancționați contravențional, amenzile fiind în cuantum total de 43.123,5 lei. Totodată, au fost reținute opt permise de conducere pentru depășirea în localitatea a vitezei legale cu peste 50 de km/h și un permis de conducere pentru depășirea în localitatea a vitezei legale cu peste 70 de km/h’, a transmis, vineri, IPJ.
Numărul accidentelor rutiere grave petrecute anul trecut pe șoselele din județul Bistrița-Năsăud a crescut cu aproape 10% față de anul anterior, principala cauză fiind viteza neregulamentară, urmată de abaterile bicicliștilor și de traversarea neregulamentară a pietonilor. AGERPRES/(AS – redactor: Tina Dumitrescu, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu)
Afisari: 4
Anunțuri gratuite din Maramures



