La trei zile după ce a eliminat Buducnost în optimile BKT EuroCup, campioana U BT Cluj a pierdut, tot în deplasare, cu aceeaşi echipă, scor 89-94 (44-55), în a treia etapă din faza Top 8 a Ligii Adriatice.

Principalii marcatori ai partidei au fost Sulaimon 24 puncte, Mays 18, pentru Buducnost, respectiv Guzman 19, Russell 16, pentru U BT Cluj.

În runda a treia s-a mai jucat partida Igokea – Bosna, scor 66-73, celelalte confruntări fiind programate duminică, între Partizan Belgrad – Cedevita şi Dubai Basketball – Steaua Roşie Belgrad.

În etapa anterioară, echipa lui Mihai Silvăşan a cedat pe teren propriu în faţa mai titratei Steaua Roşie Belgrad, scor 85-97.

Etapa a IV-a aduce încă o deplasare pentru U BT Cluj, în 22 martie, cu Bosna. Urmează U – Cedevita (25 şi 28 martie), U – KK Bosna (5 aprilie), Steaua Roşie Belgrad – U (13 aprilie), U – Buducnost (19 aprilie).

U BT Cluj s-a calificat în Top 8 după ce a încheiat grupa A pe locul 3, cu un bilanţ de 10 victorii şi 6 eşecuri (26 puncte).

Primele şase echipe din Top 8 şi două provenite din turneul play-in se vor califica în sferturi, în care se va juca în sistemul ”cel mai bun din trei partide”, între 8-22 mai.

Liga Adriatică (ABA League) a fost înfiinţată în 2001, cu scopul de a reuni echipe din spaţiul ex-iugoslav. În această stagiune are la start 18 echipe. Partizan Belgrad a câştigat cele mai multe trofee – 8.

Campioana României joacă şi în BKT EuroCup, a doua competiţie valorică a continentului, în care a atins faza sferturilor de finală în ultimele două sezoane.

În aceste condiţii, în U BT Cluj va evolua în Liga Naţională doar din faza play-off (din 24 aprilie), în urma unei decizii a FRB cu acordul majoritar al celorlalte echipe. În februarie, campioana României a jucat la Turneul F8 al Cupei României, cucerind trofeul.

 

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *