Inspectoratul de Poliție Județean Mureș a organizat astăzi „Ziua Porților Deschise”, eveniment dedicat comunității, cu prilejul Zilei Poliției Române.
Activitățile au avut loc în incinta Cetății Medievale din Târgu Mureș, iar publicul a avut ocazia de a descoperi, direct de la polițiști, ce presupune activitatea zilnică din cadrul instituției.
Pe parcursul programului, reprezentanții tuturor structurilor și-au prezentat atribuțiile și specificul muncii.
De mare efect au fost exercițiile demonstrative ale luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, demonstrațiile cu câini polițiști și prezentările de tehnică și echipamente utilizate în misiuni – de la autospeciale, la armament și dotări specifice.
De asemenea, polițiștii au interacționat direct cu participanții, răspunzând întrebărilor și oferind informații despre activitatea desfășurată, inclusiv pentru cei interesați de o carieră în domeniul polițienesc.
Coordonatorul Departamentului de Analiza și Prevenire a Criminalității din cadrul IPJ Mureș, Gabriela Pâncă:
„Ca de obicei, copiii sunt foarte deschiși, sigur că fiind un spațiu deschis și văzând atâția polițiști și atâta tehnică, entuziasmul e mare. De obicei sunt mult mai multe invitații la școli pentru discuții, pentru a aprofunda ceea ce se întâmplă aici, pentru că astăzi nu pot fi foarte multe discuții, este prea mare atracția pentru tehnică. Copiii înțeleg tot mai mult rolul poliției și faptul că intervenția polițistului este pentru a-i proteja..”
Copiii au fost cei mai încântați de câinii polițiști, mai ales că ofițerii au pregătit scenarii în care sunt utilizate patrupedele.
Pentru profesori și învățători Ziua Poliției este o ocazie bună de a completa educația celor mici cu exemple.
Viorica Maier, învățătoare la Școala Gimnazială ”Alexadru Ioan Cuza” din Târgu Mureș:
„Suntem încântați să venim și vom reveni cu siguranță, pentru că le place foarte mult să interacționeze cu domnii polițiști. De fiecare dată când avem o astfel de activitate, 10 copilași, cel puțin, îmi spun că își doresc să devină polițiști. Deja știu de câțiva ani și avem chiar părinți polițiști și atunci deja cunoaștem cum se desfășoară aceste activități. Acestea sunt cele mai utile, pentru că se pune în aplicare, practic, ceea ce învățăm la școală și asta ne dorim să facem cu ei.”
Ziua Poliției Române este marcată la 25 martie, iar data a fost stabilită prin lege, în 2002.
Alegerea are legătură cu simbolul creștin al Bunei Vestiri, prezent pe primul steag al Marii Agii și păstrat și pe actualul drapel al Poliției Române.
Anunțuri gratuite din Maramures



