• SuperLiga: CFR Cluj – Petrolul, sâmbătă, 18:00, DGS 1

  • SuperLiga: Rapid – Dinamo, sâmbătă, 20:00, DGS 1

Echipa se află pe locul cinci în campionat, cu șanse mari să prindă play-off-ul, și e atât de mulțumită de staff-ul tehinic încât le-a propus încă de pe acum contracte noi antrenorului principal și secunzilor săi. 

Eusebiu Tudor își prelungește contractul cu ASA Târgu Mureș

Din informațiile digisport.ro, Tudor a fost de acord să își prelungească angajamentul cu ASA și pentru sezonul următor, alături de secunzii Cezar Zanfir și Gabriel Vasiliu. De asemenea, există și o opțiune de prelungire cu încă un an. 

La începutul sezonului, conducerea i-a stabilit ca obiectiv evitarea retrogradării, dar așteptările au fost depășite, iar acum ASA poate chiar să promoveze în SuperLigă. Oricum, din sezonul următor acesta va fi noul obiectiv stabilit de conducere. 

În acest sens, șefii echipei au întărit deja lotul în ultima vreme, cu transferuri precum Ciprian Biceanu, George Ganea, Florin Bejan, Robert Filiip și Tudor Oltean în perioada de mercato a iernii

De asemenea, ASA l-a împrumutat pe Alexandru Oroian de la Hermannstadt (inclusiv în sezonul următor), respectiv pe Raul Rotund de la Dinamo (până la finalul sezonului actual). 

Programul pe care îl mai are ASA Târgu Mureș în sezonul regulat din Liga 2: 

  • FC Bihor (deplasare) – 22 februarie, 12:30
  • Metalul Buzău (acasă) – 28 februarie, 13:00
  • Chindia Târgoviște (acasă) – 7 martie, 11:00
  • Sepsi (deplasare) – 14 martie, 11:00

Clasamentul actual din Liga 2

Clasamentul din Liga 2 / Foto: digisport.ro

Etichete: prelungire contract , eusebiu tudor , asa targu mures , gabriel vasiliu , cezar zanfir



Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *