Foto: AGERPRES

Oamenii s-au adunat iniţial în Piaţa Cetăţii, în faţa sediului Primăriei Miercurea-Ciuc, aflat în renovare, după care au pornit spre centrul municipiului şi s-au oprit la sediul temporar la municipalităţii.

Iniţiatorul acţiunii, Menyhárt János, a declarat presei că a fost foarte supărat când a văzut ‘ce taxe nesimţite au votat reprezentanţii aleşi ai Primăriei’ şi a decis să facă ceva astfel încât vocea oamenilor să fie auzită.

El a menţionat că acţiunea de azi nu a fost autorizată, întrucât este vorba de un flash mob şi a punctat că sâmbătă, 31 ianuarie, este programat un protest pe această temă în Piaţa Libertăţii, care a fost autorizat.

Viceprimarul municipiului, Bors Béla, declară că aceste majorări sunt impuse de legea fiscalităţii, dar Miercurea-Ciuc se situează sub media municipiilor reşedinţă de judeţ din România în ceea ce priveşte nivelul taxelor locale.

 




Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *