CFR Cluj a învins-o, vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, pe Rapid, în etapa a doua din play-off-ul Superligii. Singurul gol al partidei a fost marcat de Korenica în minutul 78.
Mesajul Rapidului după eșecul cu CFR Cluj
Înfrângerea a costat-o pe Rapid pierderea locului 1 din Superliga României. Universitatea Craiova a învins-o pe Dinamo la București, cu 1-0, și a urcat pe prima poziție. Oltenii au ajuns la 33 de puncte, în timp ce giuleștenii au rămas la 31.
La o zi după eșec, clubul de lângă Podul Grant a postat, prin intermediul rețelelor sociale, un mesaj de mobilizare către propriii suporteri.
„Și la bine și la rău! Toți pentru Rapid! Până la capăt!”, a scris Rapidul, pe pagina de Facebook a clubului.
Anunțuri gratuite din Maramures



