Municipiul Alba Iulia informează cetățenii că terenul pe care urmează să fie implementat proiectul „Amenajare Parc Nord – Municipiul Alba Iulia-Cartier Micești-Orizont” este proprietatea municipiului, este situat în intravilanul orașului, în zona de nord, pe strada Stadionului, în vecinătatea cartierelor Micești și Orizont.

Amplasamentul exact poate fi consultat în harta de la finalul anunțului!

Zona este delimitată de străzile: Stadionului, Azur, Episcop Emilian Birdaș, Rânca și Gârda. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană, prin Programul „Regiunea Centru” 2021–2027.

ATENȚIE!

Aruncarea, depozitarea sau abandonarea deșeurilor (moloz, materiale din construcții sau orice alt tip de deșeu) pe acest teren este STRICT INTERZISĂ

Nerespectarea acestei interdicții constituie contravenție și se sancționează conform legislației în vigoare, conform:

OUG nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor

Hotărârile Consiliului Local al Municipiului Alba Iulia

Alte acte normative aplicabile

ersoanele fizice sau juridice identificate vor fi sancționate cu amendă, iar cheltuielile pentru salubrizare și readucerea terenului la starea inițială vor fi recuperate de la cei responsabili.

Vă rugăm să respectați domeniul public, să contribuiți la protejarea mediului și la buna desfășurare a investițiilor publice realizate în beneficiul comunității locale, au transmis reprezentanții Primăriei.



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *