AnimaWings, companie aeriană 100% românească full-service, continuă extinderea rețelei sale de rute regulate și inaugurează oficial ruta directă Cluj-Napoca – Atena. Astfel, oferă pasagerilor din Transilvania acces rapid către una dintre cele mai populare destinații turistice din Europa și un hub major pentru conexiuni către insulele grecești.

Primul zbor pe ruta Cluj-Napoca – Atena a avut loc pe 5 aprilie 2026, operarea este disponibilă pe tot parcursul anului. Alte curse directe din inima Transilvaniei către Grecia vor debuta în iunie, pentru perioada sezonului de vară. Cluj-Salonic, din 2 iunie, cu 2 zboruri directe pe săptămână, urmat de Cluj-Zakynthos, din 5 iunie, o cursă săptămânală.

Ruta către Atena este operată cu două frecvențe săptămânale, în zilele de joi și duminică, cu orar în prima parte a zilei, optim atât pentru călătorii de business, cât și pentru segmentul leisure. Durata medie a zborului este de aproximativ 2 ore pe sens.

Programul de zbor este conceput ca să permită acces facil către rețeaua de conexiuni din Atena, oferă pasagerilor posibilitatea de continuare a călătoriei către numeroase destinații din Grecia, inclusiv insulele din Marea Egee, pe parcursul aceleiași zile.

Pasagerii beneficiază de o experiență full-service la bord, cu opțiuni de călătorie Premium Economy și Economy Class, toate biletele includ selecția gratuită a locului, bagaj de cabină de 8 kg și obiect personal de 4 kg. Zborurile sunt operate cu aeronave moderne Airbus A220-300, în configurație full economy de 148 de locuri, recent intrate în flota AnimaWings și care vor fi alocate bazelor regionale din România în următoarele sezoane.

Marius Pandel, CEO AnimaWings a declarat: „Deschiderea rutei directe Cluj-Napoca – Atena răspunde cererii tot mai mari din Transilvania pentru destinații din Grecia, atât pentru călătorii de business, cât și pentru city break-uri sau vacanțe. Atena devine un punct strategic atât pentru turism, cât și pentru conexiuni către insulele grecești și reprezintă un hub regional important.

Până prezent, această rută nu era deservită prin zboruri regulate directe, iar introducerea ei contribuie la extinderea conectivității din aeroporturile regionale din România, facilitând mobilitatea și dezvoltarea relațiilor comerciale și turistice”.

Ioanna Papadopoulou, Director de Comunicare & Marketing al Aeroportului Internaţional Atena, adaugă: „Salutăm cu căldură noua rută inaugurată de AnimaWings, care leagă Atena de Cluj-Napoca, în inima Transilvaniei, o destinație interesantă și un important centru regional în România! Suntem încântați de îmbunătățirea conectivității dintre România și Grecia, prin adăugarea orașului Cluj la rețeaua de destinații deservite direct de aeroportul nostru.

Cu ocazia lansării noii rute, așteptăm cu nerăbdare să-i primim pe toți pasagerii din România care călătoresc în orașul nostru și nu numai, precum și pe călătorii din Atena/Grecia care aleg să descopere această destinație românească unică. Urăm un călduros bun-venit companiei aeriebe şi mult succes în dezvoltarea sa pe piața greacă”.

David Ciceo, Directorul General al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj, a spus: „Ne bucură faptul că, la doar 1 an și 3 luni de la debutul operării de zboruri regulate de pe aeroportul clujean, compania aerienă AnimaWings își continuă procesul accelerat de expansiune, având un portofoliu de 6 destinații regulate disponibile de pe aeroportul clujean: Atena, București, Istanbul, Salonic, Olbia-Sardinia și Zakynthos. Conexiunea directă cu Atena , capitala Greciei – operată pe tot parcursul anului, vine în întâmpinarea unei cereri reale din partea pasagerilor și completează oferta de destinații externe cu un punct strategic din sudul Europei, deschizând oportunități atât pentru călătorii de afaceri, cât și pentru pasagerii care aleg Grecia ca destinație de vacanță .”

În prezent, AnimaWings operează zboruri regulate către aeroporturi europene principale, cu frecvențe constante. Pe lângă destinațiile consacrate precum Paris (CDG), Stockholm (Arlanda) sau Istanbul (IST), de curând compania românească a început operarea de noi zboruri directe din București către metropole europene precum Londra Gatwick (din 22 martie), Geneva (din 30 martie), Milano Malpensa (din 11 mai), dar și Munchen (2 aprilie). Aceste rute completează reţeaua extinsă de conexiuni AnimaWings care ajunge la un total de 56 destinaţii.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *