• La Liga: Real Madrid – Levante, sâmbătă, 15:00, DGS 1

  • SuperLiga: Rapid – Metaloglobus, sâmbătă, 20:00, DGS 1

Fundașul stânga s-a despărțit recent de cehii de la Slavia Praga, echipă care l-a transferat de la Sepsi (2023) în schimbul a un milion de euro. În prima parte a sezonului, Dumitrescu a fost împrumutat la Sigma Olomuc.

Andres Dumitrescu a semnat cu Petrolul 

Vineri, 16 ianuarie, Petrolul a anunțat că Andres Dumitrescu a semnat un contract valabil până în vara lui 2027. 

”FC Petrolul Ploiești a ajuns la un acord cu jucătorul Andres Dumitrescu (24 ani), acesta semnând cu clubul nostru un contract valabil până la finalul stagiunii 2026-2027.

Născut la Slatina, Andres Dumitrescu s-a remarcat în tricoul lui Sepsi OSK Sf. Gheorghe, echipă cu care a câștigat două Cupe ale României și tot atâtea Supercupe, înainte să se transfere, în vara lui 2023, la galonata formație cehă Slavia Praga. A revenit, sub formă de împrumut, la Sepsi, pe perioada sezoanelor ‘23/’24 și ‘24/’25, iar din vara anului trecut a fost detașat la Sigma Olomouc, având cinci prezențe, în actuala stagiuni, în prima ligă din Cehia, Cupa Cehiei, preliminariile Europa League și faza grupelor Conference League.

Evoluând pe postul de fundaș stânga, Andres Dumitrescu a făcut parte din lotul „tricolorilor” la turneul final al Campionatului European „U21” din 2023, fiind, de asemenea, convocat și la repezentativa de seniori, cu prilejul partidei cu Israel, din noiembrie 2023.

Andres Dumitrescu, cel care s-a făcut remarcat în SuperLigă la Sepsi, a fost cumpărat de Slavia Praga în septembrie 2023 de la formația covăsneană contra sumei de un milion de euro”, a anunțat Petrolul.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

  • 128 de meciuri, 3 goluri și 12 assist-uri sunt cifrele lui Dumitrescu la Sepsi (singura echipă la care fundașul a jucat până acum în SuperLigă)
  • 300.000 de euro este cota de piață a lui Dumitrescu, potrivit Transfermarkt

Etichete: petrolul , superliga , andres dumitrescu



Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *