Incidentul, care a avut loc pe 4 noiembrie 2025, iar pentru fapta sa bărbatul a fost sancționat de polițiști cu 45.000 de lei. Individul a fost identificat și ulterior i s-a aplicat sancțiunea. 

Ce spun polițiștii 

Polițiști locali din cadrul Serviciului Disciplină în Construcții, Afișaj Stradal și Protecția Mediului au aplicat, în cursul zilei de azi, o amendă în valoare de 45.000 lei pentru abandonarea unei cantități mari de încălțăminte uzată, saci de rafie și alte deșeuri la intrarea în cimitirul vechi de pe str. Remetea.

Articolul continuă după reclamă

Fapta a fost săvârșită în data de 04.11.2025, iar identificarea făptuitorului, în persoana numitului G.T.F., domiciliat în comuna Sântana de Mureș, a fost realizată cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

În urma demersurilor polițiștilor locali, zona a fost igienizată de către persoanele de la care au provenit deșeurile sus-amintite și care l-au plătit pe G.T.F. ca să le transporte, acesta din urmă susținând că le va folosi pentru încălzirea locuinței.

Menționăm că fapta numitului G.T.F. intră sub incidența OUG nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor.

 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Redactia Observator
Like

Observator  – Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ➜

Înapoi la Homepage

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *