• Aproape 3 milioane de lei în amenzi şi sute de controale efectuate în 2025

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Harghita a prezentat, ieri, în cadrul şedinţei de Colegiu prefectural, raportul de activitate pentru anul 2025, documentul evidenţiind o activitate de control şi soluţionare a reclamaţiilor desfăşurată sub o presiune semnificativă a resurselor umane. Pe parcursul anului trecut, instituţia a realizat 469 de acţiuni de control, care s-au concretizat în aplicarea a 665 de sancţiuni. Dintre acestea, 379 au fost amenzi contravenţionale, în valoare totală de 2.886.500 lei, iar 286 au fost avertismente.

Pe lângă activitatea de control, instituţia a gestionat şi un număr ridicat de sesizări din partea consumatorilor. În anul 2025, la nivelul CJPC Harghita au fost înregistrate 727 de reclamaţii, dintre care 624 au fost soluţionate până la finalul anului.

În ceea ce priveşte siguranţa produselor, comisarii au oprit definitiv de la comercializare mărfuri neconforme în valoare de 45.669 lei şi au retras temporar produse în valoare de 119.618 lei până la remedierea deficienţelor. Comisarul şef adjunct, Mocrei Liviu, a explicat că principalele abateri la produsele alimentare includ comercializarea produselor expirate, lipsa etichetării în limba română sau nerespectarea temperaturilor de păstrare. Totodată, în domeniul serviciilor auto şi al alimentaţiei publice, controalele vizează existenţa devizelor, a substanţelor alergene şi a valorilor nutriţionale.

Instituţia se confruntă cu un deficit critic de personal, activitatea fiind susţinută de un singur comisar de execuţie şi unul de conducere. Comisarul şef adjunct a subliniat impactul acestei situaţii asupra eficienţei instituţionale: „Din păcate, având în vedere că în cursul anului 2025 şi în prezent activitatea comisariatului se desfăşoară cu un singur comisar de execuţie şi cu unul de conducere, acţiunile de consiliere încercăm să le facem, dar de la momentul solicitării operatorilor economici durează o perioadă foarte lungă până chiar reuşim să le şi efectuăm. De asemenea, finalizarea cercetării reclamaţiilor durează foarte mult. În multe cazuri nu ne putem încadra în termenul legal de 30 de zile”.

Această lipsă de personal explică şi diferenţa dintre amenzile aplicate şi sumele încasate la bugetul statului, care au totalizat 501.250 lei până la finele anului. Mocrei Liviu a clarificat că legislaţia permite operatorilor economici să achite doar jumătate din minimul amenzii în termen de 15 zile, ceea ce reduce semnificativ sumele colectate, deşi aproximativ 95% din amenzile aplicate au fost încasate.

Viitorul instituţiei rămâne incert în contextul unei posibile reorganizări administrative. Deşi există şapte posturi de execuţie aprobate, acestea rămân blocate din cauza restricţiilor privind angajările şi transferurile. Mai mult, proiectele de acte normative aflate în transparenţă decizională prevăd desfiinţarea comisariatelor judeţene individuale şi comasarea acestora în structuri care să cuprindă câte două judeţe, sub îndrumarea unui singur comisar şef adjunct teritorial.

EMILIA ŞERDEAN

Comentarii:

comentarii



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *