Articol disponibil în:
Magyar Română
Polițiștii au organizat, în cursul zilei de 8 martie, o nouă acțiune pentru creșterea siguranței rutiere pe Drumul Național 15, una dintre cele mai importante artere care tranzitează județul Harghita.
Potrivit IPJ Harghita, DN 15 face legătura între județele Bacău, Neamț, Harghita, Mureș și Cluj, motiv pentru care activitățile s-au derulat în sistem RELEU, cu participarea structurilor de poliție rutieră din toate cele cinci județe traversate de acest drum național.
Din partea județului Harghita au participat polițiști din cadrul Serviciului Rutier, alături de efective ale formațiunilor de poliție rutieră din cadrul inspectoratului.
Acțiunea a avut ca scop prevenirea și combaterea principalelor abateri de la regimul circulației rutiere, în special a celor privind depășirea limitelor legale de viteză, conducerea sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, precum și verificarea stării tehnice a autovehiculelor și a documentelor conducătorilor auto.
Astfel de activități preventive vor continua și în perioada următoare, pentru protejarea vieții și siguranței tuturor participanților la trafic, iar abaterile de la legislația rutieră vor fi sancționate conform legii.



