Peste 40 de kilograme de pește au fost confiscate în urma unei acțiuni pentru prevenirea și combaterea braconajului, la Burjuc.

Acțiunea a avut loc ieri, în comunele Ilia, Burjuc și Zam, fiind desfășurată de polițiști din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara – Serviciul de Ordine Publică, împreună cu un reprezentant al Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură – Serviciul Regional Transilvania.

“În urma controalelor efectuate pe raza comunei Burjuc, au fost identificate trei persoane care dețineau ilegal două unelte de pescuit de tip setcă, cu lungimi cuprinse între 34 și 47 de metri. Cu ajutorul acestora, cei în cauză au capturat 21 de exemplare de pește din speciile șalău, plătică, crap sânger și scobar, cantitatea totală ridicându-se la 41,2 kilograme”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

Polițiștii au ridicat în vederea confiscării cele două unelte de pescuit, precum și întreaga cantitate de pește.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere sau utilizare a setcilor și a altor unelte de pescuit comercial de către persoane neautorizate, faptă prevăzută de legislația în vigoare.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *