Anul acesta a fost zăpadă din plin, însă pe unele pârtii au fost mai puțini schiori. Motivele sunt în principal de ordin financiar, spune pentru Radio Târgu Mureș administratorul pârtiilor de la Aluniș – Sovata, Vasile Hărșan.

„Zăpadă este pe ambele părți, zăpadă artificială, funcționăm zilnic; săptămâna viitoare, de miercuri și mergem în continuare până la sfârșitul lunii. E o pârtie cu telescaun pe o lungime de 1,1 km și e o pârtie pentru începători dotată cu teleschi de 300 m. Avem și o pârtie pentru sanie și pentru tubing. Între pârtii există o cabană unde se poate servi o masă caldă, un ceai, un vin fiert. Există centru de închirieri de schiuri. Turiști sunt cam cu 20% mai puțin față de anul trecut. Poate din lipsa banilor. La pârtia de schi din Sovata veneau mulți din Târgu Mureș, când nu era zăpadă”, explică administratorul.
Și în stațiunea Harghita Băi este zăpadă din belșug iar pârtiile sunt pregătite pentru venirea turiștilor, a declarat pentru Radio Târgu Mureș administratorul Kelemen Arpad. „Avem pârtie de începători cu lungime de 400 m, de dificultate albastru cu teleschi. Avem iarăși o pârtie cu 350-400 de metri de începători de dificultate medie, roșu. Avem și o pârtie mai mare, de 700 m, cu trei grade de dificultate – albastră, roșie și neagră. Anul acesta fluxul de turiști a fost normal, poate cu câteva procente mai bun. La noi mai mult familiile vin, iar băieții și fetele cu snowboard-uri. Fiecare așa zice că le place, sunt mulțumiți. Avem și un bistro, avem și bar, avem și restaurant lângă pârtie”, transmite Kelemen Arpad.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *