O stradă din Gura Râului este cea care e descrisă în poezia ”Iarna pe Uliță”, scrisă de George Coșbuc, relatează pagina de Facebook a Consiliului Județean în seria ”oameni și locuri de poveste”, relatează Turnul Sfatului.
George Coșbuc, în perioada în care era redactor al ziarului „Tribuna” obișnuia să se retragă adesea în Gura Râului, găzduit în casa preotului Manta.
Astăzi, memoria acelor vremuri este păstrată de profesorul Petru Jurca, fost director al școlii din Gura Râului și o adevărată enciclopedie vie a satului.
„Aceasta este Hoapa Meli”, spune profesorul, oprindu-se pe panta care urcă de la șosea spre Hodrea. „Aici veneau copiii la săniat, iar Coșbuc a imortalizat scena în poezia «Iarna pe uliță». Când scrie că «pe râu e numai fum», se referă la Cibinul din capătul străzii, acoperit de fumul care ieșea din hornuri. Iar «roata morii» trimite la vechea moară din apropiere, dispărută mai târziu, odată cu construirea microhidrocentralei”, explică profesorul.
Viața lui Petru Jurca s-a confundat, vreme de decenii, cu școala și cu generațiile de copii pe care le-a format. Mulți au rămas în sat, și-au întemeiat familii, iar astăzi el îi reîntâlnește prin copiii lor. „Mă bucur să-i văd, dar observ și cât de mult s-a schimbat copilăria. Copiii nu se mai joacă afară, nu se mai bucură de lucrurile simple. Preferă ecranul telefonului.”
– articolul continuă mai jos –
Anunțuri gratuite din Maramures



