Islam Slimani a ajuns la CFR Cluj în toamna anului trecut, din postura de jucător liber de contract. Mai mult rezervă sub comanda lui Daniel Pancu, viitorul atacantului algerian este incert. Ce spune Bogdan Mara despre această situație.

Islam Slimani, capăt de linie la CFR Cluj?! Anunțul lui Bogdan Mara

În cadrul FANATIK SUPERLIGA, Bogdan Mara a mărturisit că viitorul lui Islam Slimani la CFR Cluj este incert. Oficialii clubului deja pun la punct strategia din vară, obiectivele din sezonul viitor fiind mărețe.

„(n.r. – Va mai rămâne Slimani la CFR?) Nu știm, deja ne pregătim, ușor, ușor, pentru strategia din vară. A fost o iarnă destul de grea și complicată pentru noi.

Sunt lucruri pe care le știm, le analizăm și le pregătim din timp pentru ca la vară să avem lotul mult mai omogen și mai puternic. Încercăm să ne întărim!”, a declarat Bogdan Mara.

Care este obiectivul lui CFR Cluj

Sub comanda lui Daniel Pancu, CFR Cluj a ajuns la o serie de 10 victorii consecutive în SuperLiga. Deși au fost eliminați din Cupa României, ardelenii speră să ajungă în cupele europene și, de ce nu, să cucerească titlul.

„Avem timp până la vară să facem tot ceea ce e necesar pentru ca să creăm o echipă puternică pentru sezonul viitor. Încă ne luptăm pentru o cupă europeană, poate la campionat, de ce nu?

Totul e deschis, dar momentan, dacă vom câștiga cu Dinamo, vom încheia sezonul regular pe locul 3 sau 4, ceea ce pentru noi este un lucru extrem de important. Ne dă moral pentru a lucra la vară”, a conchis Bogdan Mara.

Islam Slimani (37 de ani) are contract cu CFR Cluj până la finalul sezonului în curs. Ajuns în luna septembrie la echipă, atacantul algerian a adunat 15 partide, a marcat un gol și a livrat două pase decisive pentru ardeleni. De menționat este faptul că Neluțu Varga intenționează să prelungească înțelegerea cu fotbalistul african.

  • 400.000 de euro este cota lui Islam Slimani
  • 15 meciuri, un gol și două pase decisive a adunat atacantul pentru CFR Cluj

Bogdan Mara, detalii despre viitorul lui Islam Slimani

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *