Decizia Judecătoriei Sibiu pronunțată luni, 2 februarie, respinge încercarea de validare în Consiliul Local Sibiu a lui Vlad-Corneliu Grumăzescu, candidat aflat pe locul 10 pe lista electorală din 2024. Instanța a respins cererea Primăriei Sibiu ca neîntemeiată și a stabilit că, în cazul unei alianțe electorale, mandatele trebuie ocupate strict în ordinea stabilită pe listă. Hotărârea vine după un demers susținut de USR timp de peste un an, prin care partidul a încercat să obțină validarea candidatului pentru un loc devenit vacant în Consiliul Local. Subiectul a fost abordat și în conferința de presă organizată astăzi la Sibiu, unde președintele Organizației Județene USR Sibiu, Adrian Echert, a explicat că formațiunea sa politică va continua procedurile legale pentru ocuparea locurilor vacante.
„Nu s-a finalizat nici procedura pentru primul loc vacantat, pentru care noi am trimis actele ca supleant. Există o decizie în primă instanță. Vom face la fel și pentru al doilea post care s-a vacantat acum și vom trimite actele pentru următorul coleg de la USR. Alianța electorală a luat sfârșit în momentul în care s-au finalizat alegerile, iar fiecare trebuie să își păstreze locurile pe care le-a obținut. Aceasta este argumentația cu care mergem noi în instanță și așa vom proceda și pentru următorul loc. Dacă îmi amintesc corect, de pe lista noastră următorul este Ciprian Horșia, colegul pentru care trebuie să trimitem actele”, a declarat Adrian Echert.
În prezent, două locuri din Consiliul Local Sibiu sunt disputate. Primul a rămas vacant după plecarea Ruxandrei Cibu Deaconu la Senat. Pentru acest loc, Partidul Mișcarea Populară revendică mandatul, următorul candidat de pe listă fiind Mircea Tufiș, aflat pe poziția a șasea la alegerile locale din 2024.
Al doilea loc a devenit vacant după plecarea lui Ionuț Ghișe (USR). Pentru acesta există două revendicări: Forța Dreptei îl propune pe Gheorghe Ciprian Zereș, aflat pe locul 7 pe listă, în timp ce USR îl susține pe Ciprian Horșia, care se află pe locul 11.
„Justiția va hotărî acest lucru. Noi urmărim demersurile legale. În prima fază au fost foarte multe amânări. Nu pot comenta mai mult de atât și sperăm să avem un rezultat pozitiv. În primă instanță s-a pierdut, dar încă nu am primit o comunicare oficială”, a mai spus Adrian Echert.
Anunțuri gratuite din Maramures



