Într-o lume gastronomică diversificată, în care gusturile sunt tot mai sofisticate, doi prieteni din Reghin, George Câmpean și Gelu Sârbu, au transformat pasiunea lor pentru ardeii iuți într-o mică afacere de nișă.

Inițiativa a pornit de la o simplă curiozitate, când George Câmpean, inspirat de sora sa din Canada, a început să studieze și să cultive ardei iuți, dedicând 25 de ani acestei activități.

‘Sora mea din Canada mi-a adus semințe și ardei iuți de acolo, într-adevăr foarte iuți, și am devenit brusc foarte interesat. Încet-încet am început să studiez și să cunosc, foarte mulți ani, a durat 25 de ani în total. Sunt ardei de diferite forme, de diferite iuțimi, ardei cu arome deosebite, plus ardei ornamentali, iar acum am 650-700 de specii care, în principiu sunt ardei denumiți Aji (care în spaniolă tot ardei iute înseamnă). Sunt din specia Baccatum, au arome deosebite, dar păstrarea lor în timp ridică probleme’, a declarat presei George Câmpean.

 

El se ocupă acum cu diverse specii de ardei, inclusiv soiuri sud-americane, ca Aji, ce sunt originale prin arome lor citrice și fructate, însă fiecare specie are anumite caracteristici de care cultivatorul trebuie să țină cont.

‘Unii ardei la uscare sau la congelare își pierd din aromă, capătă uneori gusturi mai puțin interesante, alții își potențează aroma, gustul devine foarte, foarte interesant, dar din păcate Aji nu e din această categorie. Mie îmi plac cel mai mult speciile care sunt foarte inovative, au formă ciudată și aromă. Tot încerc în fiecare an câteva zeci de soiuri noi. Sunt soiuri de ardei care sunt foarte spectaculoși, fie fructul sau coronamentul, fie ambele. Îi cultiv în solarii și în grădină, dar problema e uneori diversitatea prea mare. Ca orice plantă are nevoie de atenție. Cheltuielile jumătate ți le fac plantele, jumătate ți le faci tu nefăcând ce trebuie. În general, în climatul nostru temperat la ardei te poți confrunta cu problema de încolțire. La foarte multe soiuri trebuie condiții speciale de germinare. În rest, unii se coc în august, alții se coc în octombrie, dar tot se coc, până la urmă’, a afirmat George Câmpean.

El spune că deși pare o activitate migăloasă, care implică o serie de condiții, în țară sunt destul de mulți pasionați de ardei iuți.

‘Sunt mulți cei cu care chiar colaborez foarte bine, cu sfaturi, sunt ajutat și eu ajut pe oricine cu ardei iuți proaspeți, cu semințe și cu răsaduri. Sunt mulți doritori, pasionați sau cultivatori, care au sute sau chiar mii de ardei în grădini. Și asta pentru că prin aromele lor se potrivesc aproape fiecare cu un anumit fel de mâncare. Într-adevăr, folosind ardei iuți experiența culinară e alta’, a spus cultivatorul.

Acesta a subliniat că întotdeauna a avut o producție excedentară de ardei iuți și împreună cu un prieten a început să își diversifice activitatea, prin crearea de sosuri și dulcețuri.

El spune că ardeii iuți nu sunt doar un ingredient picant, ci și un fruct recunoscut pentru beneficiile sale asupra sănătății datorită capsaicinei și că, deși există o teamă față de iuțimea ardeilor, încurajează consumatorii arătându-le proprietăților benefice ale acestora.

‘Avem câteva sortimente și urmează să mai diversificăm și alte sosuri și produse aferente. Deocamdată mai avem, pe lângă sosuri, dulceață făcute din soiuri alese special de ardei, fiindcă aromele sunt complet diferite față de ardeiul cunoscut la noi. Pentru orice tip de mâncare se poate face un anumit sos. Nu inventăm noi roata, cei mai tari pe piață cred că sunt cei care au avut primii ardeiul iute, adică nord-americanii, central-americanii. Au cultura sosurilor cea mai bine dezvoltată, cu siguranță. Dar ne străduim și noi. În plus, intoleranță la ardei iute nu există. Există numai frica că-ți provoacă un anumit disconfort, dar disconfortul trece și-ți deschide alte perspective după ce îndrăznești. Așa că cred că merită trecut peste frică. Un fruct foarte sănătos conține multă capsaicină, multe zaharuri, multă vitamina C și este foarte sănătos. Ajută foarte mult prin faptul că, obișnuindu-te cu arsura artificială, pseudo-arsura ardeiului iute, poți să-ți controlezi durerea mult mai ușor dacă lucrezi cu doze foarte mari de ardei iute, fără mănușă. După aceea efectiv îți amorțește mâna în zona care a fost atinsă, deci este și un sedativ puternic. Ardeiul iute se folosește și în cosmetică, se fac foarte multe creme la o iuțeală foarte mică, cred că are un efect revigorant, răcoritor’, a mai spus cultivatorul.

Gelu Sârbu, prietenul și partenerul său de afaceri, și-a găsit pasiunea pentru ardeii iuți prin intermediul lui George, iar împreună cei doi cultivatori au început să experimenteze, având la dispoziție cele aproximativ 700 de soiuri de ardei iuți, creând sosuri și dulcețuri, fiecare cu arome unice și picante.

După ce a fost sedus de gustul picant, Gelu Sârbu a început să prepare sosuri, astfel că fiecare rețetă de sos trece prin zeci de încercări pe parcursul mai multor ani, păstrând o atenție deosebită asupra ingredientelor folosite.

 

‘Am avut noroc cu prietenul meu, George, care se ocupa de ardei foarte iuți. Când am ajuns să gust, mi-a plăcut. Am început să cultiv ca și el și am început să cultiv atât de mulți, încât n-am avut ce să mai fac cu ei, așa că am început să fac sosuri iuți. Nu am făcut niciun sos la care să nu lucrez cel puțin un an. Zeci de încercări la fiecare sos, am sosuri la care am lucrat 4 ani. Țin mult la gustul unui sos. În primul rând ține de gustul și aroma ardeiului folosit, apoi modalitatea în care e făcut și, cel mai important, condimentele. Adică sunt infinite posibilități. Și primul sos pe care l-am făcut e cel mai aromat, toată lumea îl preferă. Am ajuns să fac până la urmă un sos care se potrivește pentru ciorbă. Inițial a pornit ca un eșec, dar am avut noroc cu un prieten de-al meu. Am vrut să-l arunc dar mi-a spus că la ciorbă merge extraordinar. L-am încercat, avea dreptate. Evident, am făcut retușuri, am ajuns să nu mai concep ciorbă dacă nu am acest sos, pe care o să-l scoatem în producție anul ăsta. Noi nu folosim nicio urmă de conservant, aditiv, colorant și așa mai departe. De aceea unele dintre sosuri s-ar putea să nu aibă cea mai frumoasă culoare și totul doar prin sterilizare facem’, a subliniat Gelu.

Pasionatul cultivator consideră că, deși piața din România este încă la început în ceea ce privește popularitatea sosurilor iuți, aceasta este într-o creștere constantă și speră ca prin munca și pasiunea să continue să bucure gusturile iubitorilor de ardei iuți și să extindă această nișă gastronomică în țară.

‘Treaba e relativ simplă, întâi greșești și după aia îți repari greșelile. Te gândești la ce o să se potrivească, dacă să fie dulce, dacă să fie sărat, pui ingredientele și-ți iese un sos care nu-ți place, dar vezi că are potențial. Unde trebuie să repar? Aici, aici, aici, aici aici … vine încercare a doua, ești mai aproape, vine încercarea a treia și ești și mai aproape. După aceea vine reglajul fin, trebuie să te inspiri, fie că te inspiri dintr-ale tale, fie că te inspiri dintr-ale altora. Nu poți să pleci chiar de la zero și singurul care stabilește dacă un sos e bun sau nu sunt eu. Dacă mie îmi place, înseamnă că-i bun. În final el trebuie să se potrivească cu mâncarea. Ideea este că un sos nu schimbă gustul mâncării și mai ales iuțeala. Accentuează gustul mâncării. Lumea nu trebuie să fie speriată de iuțeală, ajungi să te obișnuiești. Am constatat că cei care ajung să se obișnuiască cu sosurile nu pot să mai privească mâncarea fără un sos lângă. Plus că ardeii iuți au proprietăți extraordinare pentru sănătate’, a precizat Gelu Sârbu.

El s-a arătat optimist, văzând în acest aspect o oportunitate uriașă de dezvoltare și inovare.

‘Am ajuns să monetizez pasiunea mea cam după 5 ani, datorită unor prieteni care au insistat. Am făcut-o doar din pasiune, până la urmă înveți. Să vând, acesta e scopul meu și dacă nu voi reuși, voi muri încercând sosurile iuți. În România încă sunt puțin cunoscute și asta reduce puțin piața. Partea bună e că e o piață în creștere, există foarte mult loc pentru toată lumea’, a mai afirmat acesta.

 

În acest fel, dintr-o simplă curiozitate și pasiune pentru micile fructe picante, George Câmpean și Gelu Sârbu au reușit să creeze un mic business care nu doar că satisface gusturile clienților, dar și educă publicul despre beneficiile și diversitatea ardeilor iuți.

Consumatorii acestor sosuri și a unor soiuri de ardei iuți cultivate la Reghin a reacții entuziaste, unii remarcă ‘explozia de arome’ sau combinația ‘absolut fantastică’.

‘Nu am mai gustat niciodată ceva atât de intens și deosebit, Este picant, dar extraordinar de delicios. Această combinație este absolut fantastică și aduce mâncării o cu totul altă dimensiune. Este peste așteptările mele, atât de savuros!’, a spus unul dintre cei care au intrat în contact cu producția din mini-serele de la Reghin, Aurel Rus. AGERPRES/(A – redactor: Dorina Matiș, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)

 

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *