Acestea sunt primele declarații pe care cei trei le vor susține, după ce Cosmin Zuleam a fost adus din Indonezia în România. Chiar dacă au mai fost în aceeași sală de judecată împreună, au fost pentru verificarea măsurilor preventive, relatează publicația locală Alba24.

În sala de judecată, alături de aceștia, se va afla și Adriana Viliginschi, fosta concubină a lui Adrian Kreiner, care este parte vătămată în acest dosar. Totodată, aceasta a fost reținută de procurori într-un alt dosar pentru complicitate la omor calificat, fiind suspectată de anchetatori că a învățat-o pe o femeie cum să își omoare mama ca să îi ia averea și să se mute apoi în Dubai.

În cadrul ultimei înfățișări la Curtea de Apel Alba Iulia, Laurențiu Ghiță a strigat pe holurile instanței că Adriana Viliginschi ar putea fi implicată și în uciderea lui Adrian Kreiner.

Totodată, la Curtea de Apel Alba Iulia se judecă apelul în cazul lui Adrian Kreiner, după ce la instanța de fond, Minae și Ghiță au fost condamnați la închisoare pe viață, iar Zuleam la 30 de ani de închisoare cu executare.

Pe 6 noiembrie 2023, cei trei au intrat prin efracție în casa lui Kreiner, purtând cagule. Au agresat victima, legând-o și imobilizând-o într-o poziție care i-a provocat dureri extreme. Fiica acestuia, prezentă în locuință, a fost, de asemenea, amenințată și agresată, pierzând bani și bijuterii, inclusiv 16 ceasuri de lux evaluate la peste 200.000 de euro.

„Unul dintre inculpați s-a întors la victimă și a executat o manevră de asfixie mecanică ce a condus la întreruperea fluxului sangvin spre creier și la instalarea comei”, au descris anchetatorii.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Urmărește cel mai nou VIDEO

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *