Lista adăposturilor civile și private din Alba în 2026: Județul are, pe hârtie, 27 de adăposturi civile, unele funcționale, altele parțial – funcționale și altele neutilizabile, arată datele oficiale ale Ministerului Afacerilor Interne. Concret, 5 sunt funcționale, 15 parțial funcționale și 7 nefuncționale.

Dacă toate cele 27 de adăposturi ar fi funcționale, în ele ar încăpea 2.328 de persoane din 325.941 de locuitori. În realitate, din cele aproximativ 2.300 de locuri, doar 158 sunt în adăposturi funcționale.

1.565 sunt de locuri în adăposturi parțial funcționale, iar restul de 605 sunt inutilizabile, deoarece sunt în adăposturi nefuncționale.

Lista adăposturilor civile și private din Alba în 2026: cifre îngrijorătoare

Raportat la populație, cifrele sunt îngrijorătoare: Doar aproximativ 0,05% din populația județului are loc în adăposturi funcționale.

Asta înseamnă că mai puțin de o persoană din 2.000 ar avea loc într-un adăpost funcțional.

Dacă punem la socoteală și adăposturile parțial funcționale, procentul se îmbunătățește ușor, dar situația rămâne extrem de proastă: aproximativ 0,53% din populația județului ar avea loc (funcționale + parțial funcționale).

Asta înseamnă cam o persoană din 200.

Situația în România

Majoritatea adăposturilor civile din România continuă să fie nefuncționale sau parțial funcționale. Situația este reflectată de datele furnizate de Ministerul Afacerilor Interne, în subordinea căruia se află Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, la solicitarea G4Media.

Situația este confirmată și de documentele pe care le are statul român. Din totalul celor 5.770 aflate în evidențe, doar 1.191 sunt funcționale, 3.345 sunt parțial funcționale, iar 1.234 nefuncționale.

De asemenea, același lucru spune și un raport din 2025 al Curții de Conturi, potrivit căruia capacitatea de adăpostire a populației în caz de atac aerian este de 3,21%, adică 611.922 persoane, în adăposturi special construite, respectiv de 5,19%, adică 989.507 persoane, dacă luăm în considerare și alte spații de adăpostire identificate (spații de la metrou, parcări, pasaje și galerii subterane, tuneluri etc).

Lista adăposturilor civile și private din Alba în 2026

1 AB Alba Iulia Bloc ANL – Alba Iulia, str. Arieşului, nr. 37, bl. 235, scara C, Tipul adăpostului: Public, Starea: Parțial-funcțional

2 AB Alba Iulia Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba – Alba Iulia, B-dul. Revoluţiei 1989, nr. 23, Public, Nefuncțional

3 AB Alba Iulia S.C. SEWS România SRL – Alba Iulia, Str. Alexandru Ioan Cuza, nr. 28 B, Privat, Parțial-funcțional

4 AB Alba Iulia S.C. SATURN S.A. – Alba Iulia, str. Cabanei, nr. 57, Privat, Nefuncțional

5 AB Alba Iulia CEC BANK – Alba Iulia, Bd. Vladimirescu Tudor, nr. 18 A Privat, Nefuncțional

6 AB Alba Iulia Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Alba – Alba Iulia, str. Calea Moţilor nr. 112 Public, Parțial-funcțional

7 AB Alba Iulia Direcția Sanitar Veterinară Alba – Alba Iulia str. Lalelelor, nr. 7A, Public, Parțial-funcțional

8 AB Alba Iulia Administrația județeană a finanțelor publice Alba – Strada Primăverii nr.10 Privat, Parțial-funcțional

9 AB Alba Iulia Universitatea “1 Decembrie 1918”, caminul nr. 2, Str. Vasile Alecsandri nr. 108, Public, Parțial-funcțional

10 AB Blaj S.C. Bosch Automotive – Blaj, str. A. Vlaicu, nr. 2, Privat, Parțial-funcțional

11 AB Sebeș Bloc locuinţe – Sebeş, str. Lucian Blaga, nr. 53, sc. D, Public, Parțial-funcțional

12 AB Sebeș Bloc locuințe Sebeș, strada Valea Frumoasei nr. 12, sc. B, Public , Parțial-funcțional

13 AB Sebeș Colegiul Național “Lucian Blaga”, str. Călugăreni, nr. 49, Public, Nefuncțional

14 AB Sebeș S.C. Kronospan Trading SRL Sebeş – str. M. Kogălniceanu, nr. 59, Privat, Nefuncțional

15 AB Sebeș Star Assembly – Sebeș, str. Augustin Bena, nr. 106 Privat, Parțial-funcțional

16 AB Cîmpeni Judecătoria Cîmpeni – str. Horea, nr. 12, Public, Parțial-funcțional

17 AB Oiejdea S.C. Albalact S.A. Alba – D.N. 1, km. 392+600, Privat, Nefuncțional

18 AB Sălciua Sediul Primărie Sălciua – str. Principală, nr. 62, Public, Parțial-funcțional

19 AB Sîntimbru S.C. Transavia S.A. – Sîntimbru, str. Blajului, nr. 244D ,Privat, Parțial-funcțional

20 AB Valea Lungă Sediul Primăriei Valea Lungă – str. Victoriei, nr. 328B Public, Nefuncțional

21 AB Unirea Așezământ social pentru persoane vârstnice “Acoperământul Maicii Domnului” – Sat Unirea, str. Avram Iancu, nr. 70 Public, Funcțional

22 AB Alba Iulia Liceul de Muzică și Arte Plastice “Regina Maria” – Str. Avram Iancu, nr. 7A Public, Parțial-funcțional

23 AB Alba Iulia Spital Doctor Holhoș – Alba Iulia, str. Calea Moților, nr. 61 Privat, Funcțional

24 AB Alba Iulia Hotel Aura Unirii – Alba Iulia, Str. Mihai Viteazul, nr. 5 Privat, Funcțional

25 AB Alba Iulia Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba – UPU, Alba Iulia, B-dul. Revoluţiei 1989, nr. 23 Public, Funcțional

26 AB Blaj S.C. Evacons Residence SRL, Blaj, Bulevardul Republicii, nr. 26-28, Privat, Parțial-funcțional

27 AB Alba Iulia Hotel Mercure, str. Dimitrie Cantemir, nr. 2A, Privat, Funcțional







Ovidiu Hațegan este absolvent al Facultății de Jurnalistică a Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu și al unui master în domeniul comunicării și publicității, în cadrul aceleiași instituții de învățământ. A lucrat timp de mai mult timp la ziare precum România liberă – Ediția de Transilvania vezi mai mult …

Ultimele articole pe alba24




Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *