Reprezentanții USR Bistrița – Năsăud au fost prezenți la Sibiu, la Congresul Național USR. Peste 500 de delegați au participat la această întrunire.
„În acest weekend am fost prezenți la Sibiu, alături de colegi din toată țara, pentru a dezbate și vota prioritățile pentru România 2036.
Educația, sănătatea și siguranța națională au fost în prim-plan, dintre temele propuse de președintele Dominic Fritz. Am analizat și actualizat statutul partidului, cu accent pe eficiență, transparență și integritate.
Continuăm să construim o Românie modernă, responsabilă și curajoasă” – au transmis reprezentanții USR Bistrița – Năsăud.
Modificări de statut și condiţii de performanţă pentru filialele judeţene!
Ca elemente de noutate introdus în statut:
- Biroul Naţional, cu o majoritate de două treimi va putea DEMITE demite conducerea unei filiale care nu îşi îndeplineşte obligaţiile. Primul criteriu de performanţă îl reprezintă rezultatele obţinute în alegerile locale şi naţionale.
- forurile de conducere din filiale pot coopta în partid personalităţi valoroase din comunitate.
- o altă schimbare „esenţială” reformează sistemul de vot pentru funcţiile interne şi înlocuieşte regula „câştigătorul ia totul” cu un sistem pluralist care asigură reprezentarea tuturor curentelor de opinie în structurile de conducere.
USR Bistrița-Năsăud este condusă de Marinel Rus (consilier local în Rebra)! Acesta a fost ales la șefia Filialei Județene în iunie 2025 și este susținut de Lorand Toth (fost președinte USR BN).
Anunțuri gratuite din Maramures



