- FARUL – CFR CLUJ 1-2. Daniel Pancu (48 de ani), antrenorul ardelenilor, a vorbit despre o posibilă plecare de la formația din Gruia, pe fondul lipsei de „compatibilitate” între el și conducerea clubului.
- Tehnicianul a oferit și un exemplu de situație în care o despărțire s-ar putea produce.
Instalat în funcția de antrenor al celor de la CFR Cluj pe 30 octombrie 2025, Daniel Pancu a reușit o adevărată minune pe banca formației din Gruia.
Fostul atacant i-a luat pe ardeleni de pe locul 13 și i-a dus în play-off, după 10 victorii consecutive, însă la nici 24 de ore după victoria cu Farul, Pancu a venit cu un anunț total neașteptat.
FARUL – CFR CLUJ 1-2. Daniel Pancu: „Nu suntem compatibili”
Întrebat dacă mai continuă și din sezonul următor pe banca formației din Gruia, fostul selecționerul al naționalei U21 a României a explicat că are o perspectivă diferită față de cea a conducerii, iar această „incompatibilitate” ar putea duce la despărțire.
„Vara e departe. E departe rău. E un club cu mare presiune, cu mare presiune pe antrenori.
E un club unde, vă spun sincer, ca viziune a mea, cum văd eu fotbalul, nu prea suntem compatibili. Suntem compatibili ca mentalitate. Ei analizează doar rezultatele.
Așa a fost, un club de campioni. Pe toată lumea interesează să câștigi, nu contează cum o faci, suntem diferiți aici.
Se poate întâmpla oricând ceva care să ducă la lucruri mai puțin plăcute. La despărțire mă refer”, a declarat Daniel Pancu, potrivit fanatik.ro.
FOTO. Daniel Pancu, criză de nervi în meciul Farul – CFR Cluj 1-2
Galerie foto (17 imagini)
+17 Foto
labels.photo-gallery
Daniel Pancu: „Mie îmi place ca echipa să marcheze goluri, să dezvolt jucătorii”
Pancu a explicat unde el și clubul nu sunt pe aceeași lungime de undă.
„Mie îmi place ca echipa să marcheze goluri, să dezvolt jucătorii, să fiu ofensiv, chiar cu riscul de a pune fundașii în situații de a juca unu contra unu.
Aici, am spus-o după meciul cu Oțelul (1-0), în care nu am înțeles nimic. După minutul 20 eram cu un om în plus și am fost dominați. Galați a avut ocazii mari, ne-au dominat.
Au fost lucruri care mă depășeau, doar că veneau din conservarea rezultatului. Dar lucrurile s-au schimbat. Echipa cu mine a marcat în toate jocurile, exceptând eșecul cu FC Argeș de la Mioveni”, a adăugat „Pancone”.
Daniel Pancu: „Așa se va termina aventura mea la CFR”
Fostul atacant este convins că dacă echipa sa va bifa mai mult de trei rezultate negative, va fi pus pe liber de conducerea clubului.
„Mă aștept să jucăm bine 2-3 jocuri la rând, să pierdem, și să ne despărțim. Aici nu are nimeni răbdare. Asta e cultura clubului și, probabil, acolo se va ajunge.
E adevărul pur (…) Exact așa se va termina aventura mea la CFR: vor fi meciuri în care vom domina, mingea nu va intra în poartă, vom pierde 2-3 jocuri la rând, și ne vom despărți. Așa se va termina aventura mea la CFR. O să vedeți”, a concluzionat Pancu.
Pentru ardeleni urmează duelul cu Universitatea Craiova din sferturile Cupei României, programat miercuri, cu începere de la ora 20:30.
După partida din Bănie, CFR Cluj va da piept cu Dinamo în ultima etapă a sezonului regulat din Liga 1. Meciul este programat duminică, cu începere de la ora 20:00.
Citește și
VIDEO: cele mai noi imagini din sport
Anunțuri gratuite din Maramures



