-
SuperLiga: Universitatea Craiova – Metaloglobus, sâmbătă, 15:00, DGS 1
-
SuperLiga: ”U” Cluj – Oțelul, vineri, 20:00, DGS 1
Hotărârea a fost luată după ce s-a constatat că orașul Hunedoara nu are în momentul de față un stadion care să îndeplinească regulile pentru prima ligă.
- Corvinul Hunedoara, neînvinsă după 18 etape și deja calificată în play-off-ul Ligii a 2-a, este la un pas de revenirea în SuperLiga României după 34 de ani.
Conducerea de la Hunedoara a explicat de ce Corvinul a ales să joace pe stadionul din Petroșani: ”Clubul a fost pus în situația unei decizii rapide privind disputarea meciurilor considerate pe teren propriu pentru următoarele trei sezoane”
Decizia a stârnit valuri în rândul suporterilor, dar conducerea a ieșit acum public și a explicat totul.
Într-un comunicat amplu, oficialii hunedoreni au explicat că mutarea este una strict necesară.
Cum noul stadion din Hunedoara va intra în ample lucrări de modernizare în acest an, clubul a fost obligat să ia o hotărâre rapidă privind locul disputării meciurilor considerate pe teren propriu și a ales arena ”Petre Libardi” din Petroșani.
”Ne aflăm în fața unuia dintre cele mai importante momente ale ultimelor trei decenii: revenirea Corvinului Hunedoara în prima ligă, după 34 de ani.
Este mai mult decât o performanță și este o reparație istorică pentru un club de tradiție și pentru o comunitate care a trăit și a respirat fotbal în tot acest timp.
Odată cu această realizare, vine și responsabilitatea de a construi un proiect şi mai solid, sustenabil și demn de nivelul Superligii.
În contextul în care lucrările la noul stadion din Hunedoara vor demara în acest an, clubul a fost pus în situația unei decizii rapide și pragmatice privind disputarea meciurilor considerate pe teren propriu pentru următoarele trei sezoane.
Fără această soluție, performanța ar fi compromisă administrativ.
Facem apel la rațiune, unitate și responsabilitate! Stadionul din Petroșani trebuie să devină, împreună cu voi, o fortăreață alb-albastră. Corvinul are nevoie de sprijinul suporterilor săi, indiferent de arena pe care joacă!”, au declarat cei de la Corvinul, pe rețelele sociale.
Clubul a prezentat cinci motive clare pentru alegerea stadionului din Petroșani
Singura arenă omologabilă din județ: Stadionul ”Petre Libardi” este singurul din județul Hunedoara care poate îndeplini criteriile stricte de licențiere pentru Superligă, după investițiile făcute recent. Fără această variantă, Corvinul nu ar putea obține licența necesară pentru elită.
Stabilitate financiară: Participarea în Superligă înseamnă costuri ridicate. Capacitatea stadionului din Petroșani permite venituri mai mari din ticketing, esențiale pentru susținerea bugetului și pentru a evita un parcurs pur simbolic în primul eșalon.
Infrastructură și eficiență logistică: Pe lângă stadion, soluția oferă acces la facilități de pregătire și reduce costurile logistice, menținând echipa în interiorul județului.
Solidaritate județeană: Doar administrațiile din Petroșani și Târgu-Jiu s-au arătat dispuse să sprijine proiectul. Corvinul a ales să rămână în județ, pentru ca performanța să aparțină întregii comunități hunedorene.
Corvinul – echipa județului: Oficialii fac apel la maturitate și coeziune, subliniind că în Superligă echipa va reprezenta nu doar Hunedoara, ci întreg județul.
Astfel, pentru următorii trei ani, până la finalizarea noii arene din Hunedoara, Petroșaniul va fi casa temporară a Corvinului.
Un compromis administrativ, dar pe care conducerea îl consideră vital pentru ca visul revenirii în elită să nu fie blocat de problemele infrastructurii.
Clasamentul din Liga 2
VIDEO cu rezumatul meciului Concordia Chiajna – Corvinul Hunedoara 0-2
Etichete: liga 2 , petrosani , corvinul hunedoara , stadion corvinul hunedoara
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Anunțuri gratuite din Maramures



