Cătălina Potra, fondatoarea brandului de florării La Vie En Rose, e la bază inginer peisagist. Aşadar, legătura ei cu zona florilor nu este întâmplătoare.

„Acum 14 ani, când am terminat facultatea, domeniul de peisagistică nu era foarte dezvoltat. Iar cum eu aveam nevoie de bani, m-am angajat într-o florărie. Nu mă pasionau florile, cât ceea ce putea să iasă din mâinile unui florist, deci arta din spate.“

În acea florărie a simţit însă nu are libertatea de exprimare pe care

şi-o dorea. Simţea că poate face mai mult. Aşa că s-a împrumutat la familie şi şi-a deschis propriul atelier în Cluj, în 2012.

„Eu sunt din Zalău, dar am studiat la Cluj, care a devenit acasă. Începutul a fost foarte greu. Nu eram pregătită de antreprenoriat, dar eram hotărâtă să reuşesc. Plus că simţeam că modelul de business e unul bun.“

De când a intrat în antrepre­noriatul de profil, piaţa s-a dezvoltat foarte mult. A devenit mult mai competitivă. S-a schimbat şi compor­tamentul de consum. Românii înainte admirau florile de la distanţă sau le cumpărau drept cadou. Astăzi le cumpără pentru ei, pentru acasă.

Prima a fost o florărie din Cluj, dar apoi businessul s-a extins şi o face în continuare în sistem de franciză.

„Tot noi operăm şi o florărie în Dubai şi o a doua unitate în Cluj. Recent, am deschis o franciză în Bucureşti şi mai avem o unitate în Baia Mare. Iar în 3-5 ani vizăm 20 de spaţii în România, în marile oraşe. Ne axăm pe francize. Primele parteneriate le-am semnat în 2025 şi purtăm în continuare şi alte negocieri.“

Bucureştiul are altă putere de cumpărare, aşa că antreprenoarea se aşteaptă ca magazinul de aici să le depăşească pe cele din Cluj. Plus că a mers în inima Capitalei, pe Calea Victoriei.

„M-am gândit dacă se vin direct în Bucureşti, dar am preferat să fac pasul ăsta în Dubai.“

A ales aşadar o franciză.

Bugetul pentru o florărie diferă în funcţie de dimensiunea spaţiului, de poziţionare (mall sau stradal), el variind între 70.000 şi 100.000 de euro.

„Noi ajutăm partenerii să aleagă spaţiul şi facem împreună designul, alături de arhitectul şi designerul grupului. Ne punem amprenta şi impunem reguli clare. În 2025 ne-am pus la punct toată structura, am investit în digitalizare, iar acum suntem pregătiţi de francizare.“

În Cluj, Cătălina Potra a testat şi stradalul şi mall-ul. Are două unităţi şi vânzările sunt cam la fel la nivel total. Dar ele se completează în funcţie de vreme. 

„Pe de altă parte, în Dubai suntem într-un spaţiu stradal, într-o zonă cu mulţi europeni. În Cluj mai vedem loc de alte florării dat fiind că noi suntem cu ambele oarecum central. Am putea să mai deschidem 1-2 prin parteneri.“

Dincolo de componenta de retail clasic (inclusiv abonamentele de flori), La Vie En Rose are şi divizia de evenimente – corporate şi private – şi organizează şi cursuri de artă florală.

„Într-o lună lucrăm undeva pentru maximum opt evenimente. Avem 20 de oameni în echipă şi urmează să mai angajăm. În lunile de iarnă oferim şi servicii de împodobire pentru acasă, pentru malluri sau pentru faţade de clădiri. E o divizia separată cumva pentru că majoritatea proiectelor se fac cu alpinişti utilitari“, conchide antreprenoarea.

Ea a fost prezentă în cadrul emisiunii Cluj-Napoca, oraş de business, cultură şi centru universitar, un proiect al Ziarului Financiar susţinut de Banca Transilvania.



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *