♦ În timpul festivalului, stafful TIFF ajunge la peste 200 de persoane, inclusiv voluntari. În echipa permanentă vorbim de opt oameni la Bucureşti şi de patru la Cluj-Napoca.
Regizorul şi producătorul de film Tudor Giurgiu, fondatorul festivalului Transylvania International Film Festival (TIFF), s-a născut la Cluj-Napoca şi a studiat acolo până la 18 ani, după care a plecat la facultate în Bucureşti. S-a reîntors însă odată cu prima ediţie a TIFF-ului, deci vorbim de anii 2001-2002.
„Reconectarea a fost atunci mai generoasă şi mai amplă. Eu în continuare locuiesc în Bucureşti, dar Clujul e a doua casă. Dacă ne uităm însă la Clujul copilăriei mele, la cel din anii 2000 şi la cel de azi, vorbim de oraşe complet diferite.“
În anii ’80, Clujul nu se dezvolta, ci stagna, spune el. Are tot felul de flashback-uri cu căsuţe vechi, mici. Lipseau proiectele de anvergură la toate nivelurile. Apoi, în anii 2000, lucrurile parcă începeau să meargă, dar existau blocaje la nivel de administraţie, de business. Oraşul nu decola.
„Lipseau nişte exemple că se poate. Îmi amintesc când am venit cu ideea de a face TIFF-ul la Cluj prima reacţie a multora a fost «de ce»? Orice tip de proiect ambiţios era privit cu scepticism. Dacă ne uităm la ce a devenit astăzi oraşul, ne dăm seama că nu mai are nicio legătură cu atunci. Vorbim de un loc unde se face business, de un loc unde vin studenţi străini să înveţe etc. E un oraş care a devenit sigur pe toate palierele. E un oraş căutat.“
Putea fi oriunde şi totuşi nu
TIFF-ul putea să fie organizat la Bucureşti, Iaşi sau Timişoara, dar Tudor Giurgiu şi echipa sa au făcut un research atunci şi şi-au dat seama că în urmă cu circa 25 de ani Cluj-Napoca avea cea mai bună infrastructură de la acea perioadă, infrastructură culturală pentru tipul ăsta de activitate – proiecţii, săli de cinematograf etc.
„Asta venea, cred, ca urmare a unei culturi de cinefilie. Eu îmi aduc aminte când eram copil că erau cozi la premierele de film în fiecare weekend. Oamenilor le plăcea să meargă la cinema, la fel cum opera era frecventată, dar şi teatrul. Şi tipul ăsta de microb a rămas. S-a transmis din generaţie în generaţie. Când ne-am uitat noi la date, clujenii mergeau mai des la film decât bucureştenii, numărul de vizite per capita era aproape dublu.“
Ori toate acestea, pe lângă argumentul afectiv, au cântărit în alegerea Clujului. Pe de altă parte, ţinând cont de numele festivalului – Transylvania International Film Festival -, nu putea fi chiar oriunde.
„În Cluj există de multă vreme ideea asta că e o capitală culturală. E interesant cum fiecare oraş din România s-a dezvoltat pe axe diferite – Sibiu cu teatrul, Iaşi cu zona de literatură şi de biserici, Timişoara cu artele vizuale. Clujul şi-a construit o identitate în special datorită filmului şi, apoi, a venit industria de entertainment. Artele vizuale au rămas importante şi ele. E o şcoală puternică aici.“
Un pic de istorie
Încă de la prima ediţie, TIFF a arătat foarte bine, crede Tudor Giurgiu, fondatorul şi preşedintele festivalului.
„Sunt foarte mândru că într-un oraş cu bănci şi coşuri de gunoi vopsite în tricolor, TIFF-ul a arătat cosmopolit. Au fost spectacole importante care s-au difuzat cu sala plină. Au fost încă de atunci invitaţi de marcă. Eram o gaşcă de tineri care visam cu ochii mari. Nu aveam sponsorii şi bugetele de acum, dar cu toate astea ne-am străduit să facem lucrurile ca la carte. Ne-am dorit un eveniment care să nu aibă legătură cu ce se făcea în România la momentul acela.
Ne-am uitat dincolo de graniţă, şi aşa am setat standardele de calitate a actului artistic, dar şi standardele la nivel de proceduri şi management. Am demonstrat că se poate.“
Nici echipa nu era la nivelul actual. Tudor Giurgiu a colaborat cu un ONG pentru a găsi voluntari. Ideea de voluntariat nu exista însă atunci, îşi aminteşte el. Nu erau nici oameni care să lucreze în industria asta. „Acum sunt foarte mulţi care reuşesc să trăiască din asta, dar pe vremea respectivă totul era nou.“
La prima ediţie, au fost undeva la 40-50 de filme versus mai bine de 200 acum.
„La momentul acela, cu trei săli de cinema, reuşeam undeva la 100 de proiecţii. Şi oamenii au venit, erau multe proiecţii cu casa aproape închisă. Aşadar, încă de atunci am simţit că facem ceva bine şi că există şansa să ne dezvoltăm.“
Din culise
Iar după a patra sau a cincea ediţie a văzut că s-a creat un spirit, veneau oameni din alte oraşe şi alte ţări. Era o formă de turism cultural într-o eră când în România aşa ceva nu se întâmpla. „Aşa mi-am dat seama că de fapt festivalul poate creşte şi trebuie să crească, asta însemnând un alt nivel de finanţare, de sponsorizări, de muncă etc. Noi terminăm festivalul în iunie şi în august deja ne apucăm de treabă pentru ediţia următoare.“
În echipa permanentă vorbim de opt oameni la Bucureşti şi de patru la Cluj-Napoca. „Sigur, dincolo de TIFF avem şi alte evenimente în paralel – TIFF-uri mai mici la Oradea şi Sibiu, alte festivaluri, dar şi proiecte educaţionale.“ În timpul festivalului, stafful ajunge la peste 200 de persoane, inclusiv voluntari.
„E important să fii conectat la ce se întâmplă în afară. Nu poţi să spui niciodată că le ştii pe toate, mai ales că lucrurile se schimbă cu o viteză fantastică. Profit de fiecare drum, că e festival sau nu, să aflu, să învăţ, să citesc. Şi cred că ce e absolut esenţial să lucrezi cu oameni tineri în echipă. Pe pe mine m-a ajutat enorm.“ Schimbul de idei, de experienţă, care, sigur, e reciproc, e cel mai benefic pentru un antreprenor sau un manager în orice tip de industrie, explică el.
„Tinerii sunt un e ca hârtia de turnesol. Sunt primii care îmbrăţişează schimbarea.“
Un sfert de secol
Orice festival are enorm de mare legătură cu locul în care se desfăşoară. De fapt nu doar cu locul, ci şi cu energia şi cu oamenii, mai ales cu oamenii, spune Tudor Giurgiu.
„De de multe ori am văzut oraşe frumoase, vechi, dar care găzduiau festivaluri fără suflet. La Cluj, pe lângă dezvoltarea sa spectaculoasă, mai există un element-cheie – latura sa umană. Sunt foarte mulţi tineri, foarte mulţi studenţi, care schimbă faţa urbei.“
În ultimii ani, mergând foarte mult prin ţară, a realizat că există comunităţi şi oraşe care sunt foarte puţin deservite la nivel cultural, nici nu există sală de cinematograf sau teatru. Există însă tineri şi profesori care vor să se dezvolte.
Când vine vorba de TIFF însă, dezvoltarea capătă altă dimensiune.
„Între timp, TIFF a ajuns la ediţia 25. E un moment să ne reîntâlnim cu invitaţi dragi, dar şi să avem unii noi, surpriză. În acelaşi timp, e momentul să ne punem întrebări despre viitor dat fiind că AI-ul şi provocările care vin la pachet sunt tot mai prezente în discursul public. În egală măsură, festivalul oferă un tip de socializare şi de schimb de experienţă. Oferă o experienţă unică, care e foarte greu repetabilă în online. De-asta cred că e important să-l facem să iasă cât mai bine, pentru că în felul putem să îi atragem şi să îi ţinem aproape cei tineri, mai ales.“
Ce urmează?
Tudor Giurgiu îşi aminteşte dintre toate ediţiile de cea din pandemie, a fost cea mai ciudată.
„Dar nu ne-am lăsat şi nu am vrut să facem o ediţie online, în pofida stresului, a fricii, a procedurilor, etc. Am vrut să adunăm oameni care să se bucure de festival. Am vrut să le dăm speranţa că se poate reveni la normal. Şi a fost fantastic.“
Programul pentru 2026 e deja schiţat.
„Încercăm să scoatem cumva publicul din zona de confort.“
Când vine vorba de cifre, de public, la TIFF, probabil la fel ca la marile festivaluri de muzică, nu mai e mult spaţiu de creştere.
„Noi avem undeva la 100.000 de spectatori plătitori, pe lâgă ceilalţi care sunt în jurul evenimentului. Plus că avem şi evenimente gratuite. Şi cred că a face TIFF-ul şi mai mare nu ar face decât să strice tipul ăsta de chimie. Festivalul şi-ar pierde din esenţă“, conchide Tudor Giurgiu.
El a fost prezent în cadrul emisiunii Cluj-Napoca, oraş de business, cultură şi centru universitar, un proiect al Ziarului Financiar susţinut de Banca Transilvania.
Anunțuri gratuite din Maramures
