Un bărbat va ajunge în fața magistraților Tribunalului Alba, după ce rechizitoriul procurorilor DIICOT Alba Iulia a trecut de stadiul de cameră preliminară. 

În data de 19 februarie un judecător al instanței din Alba a admis rechizitoriul întocmit de procurori. Drept urmare, acesta va ajunge în faza de judecare. 

Din câte se pare bărbatul, F.M., va fi judecat pentru pornografie infantilă. În motivarea instanței este scris că acesta a deținut peste 200 de materiale video în care apăreau minori în ipostaze explicite.

Magistrații au mai notat că perioada de timp în care acesta a deținut video-urile respective este una de lungă durată.

Potrivit motivării instanței, disponibile pe portalul CSM, rejust.ro, bărbatul, ”în perioada 01.01.2022 – august 2025, la diferite intervale de timp, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a procurat, a deţinut şi a stocat 208 fişiere video care conţin materiale pornografice cu minori, faptele sale întunind elementele constitutive ale infracţiunii de pornografie infantilă”, se arată în motivarea instanței.

Oamenii legii au efectuat o percheziție domiciliară în august 2025, de unde au ridicat dispozitive electronice, care la rândul lor au fost percheziționate informatic, se mai arată în motivarea instanței.

După analizarea rechizitoriului magistratul din camera preliminară a dat undă verde în dosar. Mai exact, judecata acestuia poate începe. Momentan nu a fost fixat un prim termen de judecată.







Cristian Panu a intrat în echipa alba24.ro în anul 2018. Inițial a acoperit în mare parte teme din zona justiției, însă în timp a început de abordeze o gamă mai largă de subiecte. Scrie despre societate, administrație, dar și despre spectacole de teatru. Redactează știri vezi mai mult …

Ultimele articole pe alba24




Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *