Instituția Prefectului – Județul Sibiu a făcut publice rezultatele acțiunii de control derulate între 18 decembrie 2025 și 18 februarie 2026, vizând verificarea modului de gestionare a deșeurilor provenite din construcții și demolări la nivel județean.

Acțiunea a fost coordonată de Instituția Prefectului – Județul Sibiu, în colaborare cu Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Sibiu și Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu. Controlul a scos la iveală deficiențe semnificative, în special în ceea ce privește trasabilitatea deșeurilor, respectarea obligațiilor de evidență și conformitatea transporturilor.

În cadrul celor 32 de acțiuni de control, au fost aplicate 31 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 327.000 lei:

  • 25 sancțiuni aplicate persoanelor juridice, în cuantum de 290.000 lei;
  • 6 sancțiuni aplicate persoanelor fizice, în cuantum de 37.000 lei.

Cea mai mare amendă, de 70.000 lei, a fost aplicată de Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Sibiu unei persoane juridice din Cristian pentru nerespectarea prevederilor legale privind gestionarea și trasabilitatea deșeurilor. Cea mai mică sancțiune, de 5.000 lei, a fost aplicată unei persoane juridice din Șura Mică pentru neîndeplinirea obligațiilor legale în domeniu.

Pe lângă sancțiuni, au fost dispuse măsuri corective menite să asigure intrarea în legalitate și prevenirea repetării abaterilor constatate. Controalele au confirmat necesitatea monitorizării riguroase a fluxului de deșeuri, de la generare până la valorificare sau eliminare prin operatori autorizați. Lipsa documentelor justificative, gestionarea improprie a organizărilor de șantier și depozitările neconforme reprezintă vulnerabilități care pot afecta negativ mediul și sănătatea populației.

Aplicarea sancțiunilor reflectă fermitatea autorităților și reafirmă angajamentul pentru creșterea responsabilității operatorilor economici și consolidarea cooperării interinstituționale în domeniul protecției mediului. Acțiunile de control vor continua pe parcursul anului 2026, inclusiv prin verificarea modului de îndeplinire a măsurilor dispuse și monitorizarea zonelor cu risc ridicat.

Aceste verificări au fost realizate în baza Ordinului nr. 499/15.12.2025 emis de prefectul județului Sibiu, Mircea Dorin Crețu, pentru constituirea unei comisii mixte de control privind depozitarea neconformă a deșeurilor din construcții și demolări. Declanșarea controalelor a fost anunțată anterior prin comunicatul de presă nr. 24470 din 15.12.2025.

Instituția Prefectului – Județul Sibiu îndeamnă cetățenii și operatorii economici să respecte prevederile legale, să utilizeze exclusiv operatori autorizați pentru transport și eliminare și să păstreze documentele care atestă trasabilitatea deșeurilor. De asemenea, populația este încurajată să sesizeze autoritățile competente în cazul identificării depozitărilor neconforme, contribuind la protejarea mediului și menținerea unui climat de legalitate.

Prefectul Mircea Dorin Crețu subliniază:

„Respectarea legislației de mediu nu este doar o obligație legală, ci o responsabilitate comună față de comunitate și generațiile viitoare. Vom continua acțiunile de control și monitorizare pentru a preveni practicile neconforme și pentru a asigura un mediu curat și sigur pentru toți cetățenii județului Sibiu.”



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *