Simigeria Petru continuă extinderea la nivel național prin inaugurarea unei noi locații în Sibiu, pe Strada Lungă, nr. 65. Deschiderea oficială va avea loc pe 23 februarie, la ora 09:00, iar clienții sunt invitați să ia parte la eveniment și să descopere oferta variată de produse proaspete.

Simigeria Petru își deschide prima locație în Sibiu. Covrigii rumeniți, proaspăt scoși din cuptor se vor găsi, începând din data de 23 februarie, și pe strada Lungă, nr. 65. Noua locație a fost gândită pentru a răspunde nevoilor consumatorilor moderni: rapiditate, accesibilitate și o experiență plăcută, fie că este vorba despre micul dejun, o gustare în pauza de prânz sau produse „la pachet”.

„Pentru noi, această deschidere reprezintă o investiție importantă în comunitatea locală și o oportunitate de a aduce mai aproape de sibieni produsele apreciate ale brandului Simigeria Petru. Ne dorim să construim o relație bazată pe încredere, calitate și servicii oferite cu responsabilitate”, a declarat Daniel Rusu, Mihai Cornea și George Girtonea francizații locației din Sibiu.

Vouchere cadou pentru primii 100 de clienți

Cu ocazia inaugurării, primii 100 de clienți vor primi vouchere cadou, iar în primele două zile vor fi disponibile reduceri de 50%, aplicate conform intervalelor orare comunicate în locație. Campania este dedicată comunității locale și marchează începutul activității noului punct din Sibiu.

Recunoscută pentru covrigii rumeniți, covridogul original și gama variată de produse de patiserie dulce și sărată, Simigeria Petru pune accent pe prospețime, calitate și ingrediente atent selecționate. Produsele sunt pregătite zilnic pentru a oferi clienților gust autentic și consistență în fiecare zi.

Simigeria Petru, una dintre cele mai apreciate

Simigeria Petru este una dintre cele mai dinamice rețele de simigerii din România, cunoscută pentru produsele sale coapte zilnic și pentru rețetele tradiționale reinterpretate într-o manieră modernă. Prin dezvoltarea constantă, compania își propune să fie cât mai aproape de comunitățile locale și să ofere produse gustoase, rapide și accesibile.



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *