Subiectul orelor suplimentare reprezintă un tabu pentru mulți polițiști, care nu au curajul, pe de o parte, să solicite înregistrarea și pontarea orelor lucrate peste durata normală a programului de lucru, iar pe de altă parte, deși astfel de situații există, unele oficiale, altele „pe caiet”, acestea sunt adesea ignorate sau tratate superficial. În cazul de față, vă prezentăm o situație a cărei rezolvare s-a concretizat prin obținerea plății orelor suplimentare prestate de polițiști încă din anul 2020.
Probabil ați auzit de multe ori, din partea șefilor voștri, diferite pretexte pentru a nu compensa cu timp liber orele prestate sau, după expirarea perioadei în care puteau acorda timpul liber corespunzător, pentru a nu întocmi documentele obligatorii aflate în sarcina lor și, implicit, pentru a nu le transmite structurii financiare în vederea punerii în plată.
Au existat și situații în care li s-a spus polițiștilor că dreptul de a beneficia de plata orelor suplimentare s-a prescris ori că a trecut prea mult timp de la efectuarea acestora, motiv pentru care ar fi fost decăzuți din dreptul de a mai beneficia de compensare în timp sau în bani. Am întâlnit și cazuri în care, ca urmare a succesiunii de împuterniciri și desemnări, ultimii șefi veniți au invocat faptul că nu pot compensa cu timp liber ore suplimentare pe care nu ei le-au dispus și despre care nu ar avea cunoștință în ceea ce privește contextul efectuării lor.
Toate aceste justificări nu sunt doar contrare legii, ci demonstrează și o lipsă gravă de responsabilitate managerială. Dacă am avea parte de o conducere profesionistă a Poliției Române, cu coloană vertebrală, asemenea șefi ar trebui cel puțin sancționați disciplinar sau chiar înlocuiți din funcții, având în vedere maniera inacceptabilă în care tratează drepturile elementare ale subalternilor.
Una dintre hotărârile importante în această materie este Decizia nr. 64 din 3 martie 2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a fost admisă sesizarea Tribunalului Mehedinți și s-a stabilit că, pentru a beneficia de compensarea orelor suplimentare lucrate cu timp liber, nu este necesar ca funcționarul public cu statut special să formuleze o cerere scrisă în prealabil.
În motivarea deciziei, instanța supremă a subliniat că această compensare cu timp liber reprezintă un drept al salariatului care decurge din lege, astfel încât obligația angajatorului de a proceda la compensare există independent de formularea unei cereri de către angajat.
Prin urmare, conducătorul unității nu poate refuza sau amâna acordarea orelor libere compensatorii pentru orele suplimentare prestate doar pe motivul că angajatul nu ar fi depus o cerere în acest sens, aceasta nefiind o condiție pentru nașterea obligației de compensare.
O altă hotărâre relevantă este Cauza C-55/18, CCOO vs. Deutsche Bank SAE (CJUE, 14.05.2019), care statuează că angajatorul are obligația de a institui „un sistem obiectiv, fiabil și accesibil care să permită măsurarea duratei zilnice a timpului de muncă efectuate de fiecare lucrător”.
Elemente esențiale din motivare:
- Dreptul la limitarea duratei maxime a timpului de muncă și la repaus zilnic și săptămânal este un drept fundamental (art. 31 alin. 2 din Carta drepturilor fundamentale a UE).
- În lipsa unui sistem de înregistrare a orelor lucrate, nu se poate verifica:
- respectarea timpului maxim de muncă;
- efectuarea orelor suplimentare;
- acordarea repausului zilnic și săptămânal.
- Sarcina probei nu poate fi lăsată exclusiv în seama lucrătorului.
Având în vedere aceste repere jurisprudențiale, organizația noastră a efectuat demersuri pentru ca membrului nostru de sindicat să îi fie recunoscute orele suplimentare prestate și, nu în ultimul rând, să i se recunoască dreptul de a beneficia de plata orelor necompensate cu timp liber corespunzător, chiar dacă perioada de referință viza anii 2020–2022.
Vă încurajăm să contactați liderii Sindicatului Europol pentru orice situație în care șefii tergiversează sau refuză compensarea orelor suplimentare. De asemenea, ne puteți contacta prin oricare dintre canalele de comunicare pe care le aveți la dispoziție.
Viitorul ne aparține!
Echipa Sindicatului EUROPOL
Anunțuri gratuite din Maramures



