Reprezentantul Consiliului Județean Sibiu, Adrian Bibu, a participat la prezentarea Raportului FIFA privind mediul fotbalului amator din România, organizată la Sibiu, în prezența președintelui Federației Române de Fotbal. Acesta a subliniat importanța transparenței și a colaborării dintre autorități și structurile fotbalistice pentru dezvoltarea sportului la nivel local.


Adrian Bibu a participat, astăzi, la Sibiu, la prezentarea Raportului FIFA privind mediul fotbalului amator din România, eveniment organizat în prezența președintelui Federației Române de Fotbal. Potrivit acestuia, alegerea Sibiului ca gazdă reprezintă „un semnal important că județul contează și că face parte din dialogul național privind dezvoltarea fotbalului”.

În calitate de reprezentant al Consiliului Județean Sibiu, Bibu a subliniat că astfel de întâlniri sunt esențiale pentru autoritățile locale, deoarece oferă claritate asupra direcțiilor strategice și asupra impactului concret al proiectelor dezvoltate la nivel național de Federația Română de Fotbal.

„Pentru noi, ca autoritate publică, este important să existe transparență. Gestionăm bani publici, iar atunci când susținem proiecte în sport trebuie să putem explica în comunitate de ce investiția în fotbal este una corectă și necesară”, a declarat acesta.

Totodată, Adrian Bibu a evidențiat colaborarea foarte bună dintre Consiliul Județean Sibiu și Asociația Județeană de Fotbal Sibiu, parteneriat pe care l-a descris drept unul „bazat pe implicare și seriozitate”. El l-a felicitat public pe președintele AJF Sibiu pentru performanța de a clasa organizația pe primul loc la nivel național în ceea ce privește numărul de cluburi incluse în procedura de clasificare, aspect subliniat și în cadrul prezentării raportului.

„Este o performanță care confirmă munca depusă și seriozitatea cu care este gestionată activitatea fotbalistică la nivel județean”, a adăugat Bibu.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *